Menu
in

Condamnat la 10 ani închisoare în Marea Britanie pentru tentativă de viol, va executa în România numai 6 ani, limita prevăzută de legea română

George Hari Constantinescu , condamnat de Curtea Coroanei din Ipswich – Marea Britanie (Ipswich Crown Court) la zece ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol, va executa în România numai şase ani de detenţie, reprezentând limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea de tentativă de viol.

Judecătorii Secţiei Penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie din Curtea de Apel Constanţa au admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi au dispus transferarea persoanei condamnate George Hari Constantinescu, în prezent aflată în stare de detenţie pe teritoriul Marii Britanii, într-un penitenciar de pe teritoriul României, potrivit Ziua de Constanța.

Instanţa din Constanţa a constatat că fapta este incriminată de legea română drept infracţiunea de tentativă de viol prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 218 alin. 1 şi alin. 3 lit. f Cod penal şi au dispus adaptarea pedepsei de zece ani închisoare aplicată prin hotărârea nr. T20177050 din data de 24.08.2017 pronunţată de Curtea Coroanei din Ipswich – Marea Britanie (Ipswich Crown Court), în sensul reducerii acesteia la şase ani de închisoare, reprezentând limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea de tentativă de viol.

„Dispune transferarea persoanei condamnate , în prezent aflată în stare de detenţie pe teritoriul Marii Britanii, într-un penitenciar de pe teritoriul României, în vederea executării pedepsei de 6 ani de închisoare. Dispune executarea în România, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol prevăzută de secţiunea 1 ( 1) din Legea privind tentativele la infracţiuni din anul 1981, din Marea Britanie, faptă incriminată de legea română drept infracţiunea de tentativă de viol prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 218 alin. 1 şi alin. 3 lit. f Cod penal. Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului perioada de 936 zile închisoare executată de la data de 06.03.2017 la data de 27.09.2019, precum şi perioada executată în continuare de la data de 27.09.2019 la zi“, potrivit minutei judecătoreşti.

Decizia Curţii de Apel Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Constantinescu George-Hari a fost condamnat alături de Dănuț Gheorghe, sentinţa fiind dată în 2017 Curtea Coroanei din Ipswich – Marea Britanie (Ipswich Crown Court). Procesul a durat două săptămâni şi jumătate.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version