Menu
in

Șofer român condamnat la închisoare în Anglia. Conducea pe partea greșită a drumului

Un șofer român care făcea livrări a fost condamnat la închisoare din cauză că a provocat o coliziune frontală conducând pe partea greșită a drumului.

Furgoneta lui Constantin Muscalu s-a ciocnit cu un camion pe A426 Rugby Road, lângă Cotesbach, pe 20 martie 2020, a precizat poliția din Leicestershire, citată de BBC News.

Ambii șoferi au fost răniți și au avut nevoie de săptămâni de tratament în spital, au adăugat oamenii legii.

Muscalu, 27 de ani, a recunoscut că a provocat vătămări grave prin conducerea periculoasă când a fost audiat la Leicester Crown Court și a fost condamnat la 20 de luni de închisoare.

Român din Anglia se îmbată și merge cu mașina pe contrasens: „Am crezut că sunt în România”

De asemenea, i s-a interzis să conducă timp de doi ani și 10 luni.

Poliția a anunțat că o anchetă asupra accidentului a constatat că Muscalu – cetățean român – se deplasase spre sud pe carosabilul îndreptat spre nord.

Acesta nu a întreprins niciun gest de a evita contactul cu camionul care se apropia, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Sgt Paul Hawkins, de la Poliția Leicestershire, a spus că acțiunile lui Muscalu ar fi putut avea consecințe mult mai grave.

„Nu știu dacă a fost o scădere momentană de concentrare, dar el va fi bine conștient că în Marea Britani circulăm pe partea stângă a drumului și exista semnalizare rutieră amplă pentru a evidenția acest lucru”, a spus polițistul.

„Rănile suferite de celălalt șofer au avut un impact semnificativ asupra vieții sale”, a spus el.


…Șofer român condamnat la închisoare în Anglia. Conducea pe partea greșită a drumului…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]
Exit mobile version