Menu
in

Conservatorul Nigel Mills : „Trebuie să votăm pentru reintroducerea restricțiilor pentru români și bulgari”

„Parlamentarii care nu vor sprijini mâine proiectul meu de a reduce imigrația din România și Bulgaria își vor dezamăgi alegătorii”, a anunțat într-un articol din The Telegraph parlamentarul conservator Nigel Mills, inițiatorul amendamentului privind reintroducerea restricțiilor pentru români și bulgari.

El reamintește manifestul conservatorilor de la alegerile generale de acum patru ani, în care se arăta că imigrația trebuie redusă până la nivelul din anii 1990, la zeci de mii de persoane pe an, nu la sute de mii, cum este în prezent. Mills mai scrie în comentariul său că în iunie 2013 statisticile arătau că într-un an veniseră în Marea Britanie 183.000 de cetățeni UE, cu 25.000 mai mulți decât în 2012. Aceste date, spune el, arată că promisiunea conservatorilor de a reduce imigrația nu poate fi ținută din cauza imigrației din UE, care este în creștere, nu în scădere.



„Cu economia noastră consolidată, în timp ce o mare parte a economiilor din Europa stagnează, există un risc în ceea ce privește imigranții în căutare de muncă care vor alege să vină aici, ceea ce înseamnă că cifrele vor crește în continuare”, scrie Nigel Mills.

„Sper că măsurile anunțate în noiembrie, în proiectul de lege a imigrației, vor avea efectul scontat, de reducere a imigrației. Aceste măsuri, care s-au axat pe limitarea beneficiilor pentru imigranții noi-veniți și pentru cei care nu au reușit să găsească de lucru, pot reduce o parte din punctele de atracție pentru unii imigranți, dar e greu să crezi că vor descuraja pe mulți dintre cei care intenționez să vină aici pentru a munci,” se mai arată în articolul menționat.

“Este corect ca alții să aibă acces la piața noastră de muncă atunci când rata șomajului în rândul muncitorilor britanici este ridicată? De ce statelor membre nu li se permite să impună un plafon, dacă imigrația din Europa ajunge la un anumit prag?”, se întreabă parlamentarul britanic.

Conservatorii nu renunță: vor să reintroducă restricțiile pentru români

El arată în continuare că Marea Britanie are 2,32 de milioane de șomeri, din care 920.000 sunt tineri, ceea ce, crede Mills, este o problemă deosebită. El amintește din nou manifestul politic al conservatorilor, unde se specifica instruirea și sprijinirea britanicilor pentru a se angaja în locurile de muncă disponibile și nu importul de forță de muncă ieftină, mai puțin calificată, din străinătate.

Între 2003 și 2008, peste 90% din creșterea ocupării forței de muncă a fost reprezentată de către cetățenii străini (…) Unele state membre ale UE au PIB-ul cu 75% mai mic decât media UE, inclusiv toate așa – numitele A8 din Europa de Est și Centrală, care au aderat în 2004, dar și România și Bulgaria. Dacă ar fi existat o regulă, niciuna dintre aceste țări nu ar fi beneficiat acum de liberă circulație (…)”

Cameron, presat să păstreze restricțiile

„Camera Comunelor va avea de făcut o alegere joi. Putem vota pentru propunerea mea, de a reintroduce restricțiile privind românii și bulgarii sau pentru cea a Ministerului de Interne, de a evalua în fiecare an dacă imigrația din UE este excesivă. În opinia mea, știm deja de imigrația din UE este excesivă și în creștere (…) Avem nevoie de măsuri reale și acesta ar fi motivul pentru care ar trebui cel puțin să reintroducem  restricțiile pentru români și bulgari”, a conchis Nigel Mills, parlamentar conservator pentru Amber Valley.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version