Menu
in

Copiii unor români din Anglia, daţi unui cuplu de homosexuali

Încă o familie de români este despărţită de copii în străinătate. Este cazul soţilor Barbu din Marea Britanie care au doi copii daţi spre adopţie unei familii de homosexuali. Disperat, tatăl a plecat spre Strasboug pentru a face greva foamei în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Drama a început acum câţiva ani.

 

Diana şi Florin Barbu s-au stabilit din 2007 în Regatul Unit. Au împreună o fetiţă de 8 ani şi un băieţel care va împlini 5 ani peste câteva zile. În familie au fost însă certuri dure şi de multe ori poliţia a intervenit pentru a-i calma pe părinţi. Apoi au început şi vizitele celor de la protecţia copilului.

În timp ce Florin lucra ca taximetrist în Londra, Diana avea grijă de copii, ajutată de o bonă. Rapoartele inspectorilor au fost defavorabile familiei mai ales după ce bona a declarat că Diana ar fi avut un iubit la serviciu şi provoca scandalurile pentru a se despărţi de Florin.

În urma anchetei, copiii au fost luaţi de la familie. În următoarele luni copiii şi-au văzut părinţii doar o oră pe săptămână în prezenţa asistenţilor sociali. Toate întâlnirile au fost înregistrate şi însoţite de comentarii seci, scrie tvr.

În decembrie 2014 Diana şi Florin au pierdut primul proces cu protecţia copilului şi, de atunci, nu şi-au mai putut vedea copiii. Au fost separaţi definitiv. Apoi micuţii au intrat în programul de adopţie şi s-au găsit şi cine să îi preia: o familie de homosexuali.

Vineri a fost ultimul termen şi din cel de-al doilea proces. Familia Bratu a pierdut din nou.

După proces, Florin Barbu a intrat în greva foamei şi a plecat să îşi strige nemulţumirea la CEDO. Soţii Barbu pot face apel la o săptămână după publicarea hotărârii judecătoreşti. Singura soluţie ar fi ca autorităţile statului român să facă demersuri pentru a repatria copiii, întrucât sunt cetăţeni români.



CITEȘTE ȘI:

Zeci de români locuiesc în mașini, pe străzile Londrei: „E mai bine decât în România”

Trei români au fost urmăriți cu elicopterul în Marea Britanie pentru furtul a trei miei

Exploata tinere în bordeluri din Lancashire și Suffolk. Român condamnat la închisoare

Topul discriminării în Europa. Romii, cea mai discriminată categorie

Daily Mail: Vine vara, apar românii fără adăpost în centrul Londrei

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version