Menu

Criminalizarea indirectă

Ministerul român de Externe a scăpat porumbelul, în comunicatul privind violenţele de la Londra de la începutul lunii august, în care, spune ministerul, niciun român “nu a fost reţinut”. Preşedintele organizaţiei Diaspora a partidului Forţa Civică a dat publicităţii un comunicat pe această temă, aruncând săgeţi spre ministrul Baconschi şi angajaţii MAE care nu sunt prea atenţi la detalii.

Ar mai fi câteva lucruri de spus. Ministerul de Externe s-a obişnuit să stea în defensivă, atunci când românii sunt criminalizaţi în ţările unde au emigrat. şi a considerat acum demn de comunicat că niciun român nu a fost arestat, în evenimentele violente din Marea Britanie, ceea ce dezvăluie o forma mentis a celor care fac aceste comunicate: s-ar fi aşteptat probabil să dăm foc la magazine şi să ne batem cu poliţiştii? Este o criminalizare indirectă. Nu se înţelege de unde şi până unde românii ar fi mai infractori decât alte naţii. La Bucureşti, în 2010, au fost comise 23 de omoruri, în timp ce la Londra, în ultimul an (statistică actualizată în iulie 2011) au fost comise 125 de omoruri. în Marea Britanie, la cei 100.000 de români rezidenţi, date oficiale, se află în închisoare circa 300 de români. în Italia, pentru că cine aruncă primul piatra ia ca referinţă cazul Mailat, la un milion şi jumătate de români, circa 3000 sunt în închisoare, dintre care jumătate în aşteptarea sentinţei.

Cifre obişnuite, nu suntem mai criminali ca alţii, şi atunci, de unde această furie, ne repezim imediat să spunem că nu am comis infracţiuni, într-un context sau altul? Ministerul de Externe este vocea oficială a statului român în străinătate, şi atunci când presa străină duce campanie după campanie împotriva românilor, ministerul tace. Când sunt încăierări colective, ministerul spune senin că nu sunt români arestaţi.

La Londra, în particular, românii nu au creat mari probleme. Furtişaguri la bancomate şi, mai nou, case ocupate de romi români. Dar infracţiunile cu violenţă nu au des autori români. în loc să ne criminalizăm singuri, direct sau indirect, ar fi nevoie de reacţii ministeriale ferme, de fiecare dată când acuzaţiile contra unor români infractori sunt extinse la întreg poporul.

Sorin Cehan

s.cehan@ziarulromanesc.net

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version