Menu
in

Criminalul român care a îngrozit Irlanda a primit închisoare pe viață. Și-a lovit victima de 78 de ani cu bestialitate, a legat-o și a sugrumat-o cu șnurul de la draperie

Criminalul român care a îngrozit Irlanda a primit închisoare pe viață pentru uciderea unei femei în vârstă pe care a urmărit-o până acasă și a ștrangulat-o.

Alexandru Iordache, de 47 de ani,  a ucis-o pe Rosie Hanrahan, în vârstă de 78 de ani, pe 15 decembrie 2017, la două zile după ce ajunsese în Irlanda.

O săptămână mai târziu, părăsea țara pentru a se ascunde în România.

Criminalul român, care locuia pe strada Dreptății, în București, a pledat vinovat pentru crima din 2017 și a primit o condamnare pe viață, la Curtea Penală Centrală din Dublin.

Detectivul Enda Haugh a declarat că Hanrahan trăia singură după moartea soțului ei, cu câțiva ani mai devreme

„Era cunoscută, iubită și avea o mulțime de legături cu comunitatea”, a spus polițistul. „A fost descrisă de vecinii ei ca fiind o doamnă pe care te puteai baza”.

Haugh a spus că Hanrahan a fost găsită moartă de familia sora ei. „Nu a putut să intre în casă, iar când a intrat a găsit-o legată și moartă”, a spus polițistul, potrivit The Times.

Casa era plină de sânge, și se vedea că fusese jefuită. Văduva fusese lovită la cap și în față, i s-au legat picioarele și fusese ștrangulată cu un șnur de la draperie.

Leziunile de la degete au indicat că a încercat să se elibereze, a spus Haugh.

Polițiștii au făcut mii de anchete și au mers din ușă în ușă, dar Iordache nu avea legături cu comunitatea.

Au fost examinate o sută de mii de ore de înregistrări video, iar cele de la magazinul Tesco din Coonagh, de pe 13 decembrie au arătat pe cineva care se uita peste umărul femeii, în timp ce aceasta introducea codul PIN pentru a plăti la casă.

Un român a șocat Irlanda. A ucis cu sânge rece o femeie după ce fugise din Anglia unde era căutat pentru mai multe spargeri

Mai multe imagini au arătat că aceeași persoană a urmărit-o apoi acasă. Mașina bărbatului a fost văzută din nou lângă casa ei, a doua zi, și nu a plecat decât după ora 11 dimineața, pe 15 decembrie.

Familia ei i-a găsit trupul la ora 13.15 și nu se știa când murise.

O fereastră din spate fusese spartă iar pe rama ferestrei s-a găsit sânge, ca și pe șnurul folosit pentru a o ucide. ADN-ul extras din acest sânge a fost trimis în mai multe țări din interiorul și din afara UE. Ancheta a contactat autoritățile franceze, britanice, elvețiene și române, ceea ce a condus la identificarea lui Iordache.

Criminalul român, prins după ADN

Criminalul român călătorise în Irlanda pe 12 decembrie și a plecat pe 27 decembrie. În acel timp a fost suspectat de alte furturi de la persoanele în vârstă, inclusiv unul care a avut loc pe 14 decembrie la un alt loc la Tesco din Coonagh.

Anchetatorii au călătorit în România și au obținut încă două probe de ADN. Iordache a fost intervievat, dar a refuzat să recunoască crima, spunând că nu poate explica de ce sângele lui era acolo.

Poliția a găsit mașina pe care Iordache o folosise pe 27 decembrie, când părăsise țara. Probele ADN din mașină s-au potrivit cu cele găsite la fața locului și cu proba sa din România.

Iordache avea 29 de condamnări anterioare, inclusiv opt din Irlanda, toate legate de furt. De asemenea, primise condamnări în Marea Britanie, Franța și România, referitoare la furt și jaf și a primit pedepse de până la opt ani de închisoare.

Procesul lui Iordache trebuia să înceapă luna aceasta, dar între timp și-a recunoscut fapta.  „Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut”, a spus el în acel moment.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 4.5]
Exit mobile version