Menu
in

De ce nu obțin românii NINO? Funcționarii Ministerului de Interne iau prime în funcție de dosarele refuzate

The Guardian a descoperit că subordonații ministrului de Interne Theresa May sunt ademeniți cu bonificații pentru a lucra „la sânge” dosarele imigranților, astfel încât acestea să fie respinse.

Potrivit cotidianului citat, cel mai important obiectiv este respingerea recursurilor formulate de solicitanţii de azil, recompensat cu cecuri cadou, bani şi vacanţe suplimentare, însă poate fi vorba și despre dosarele cetățenilor europeni.



Autorităţile britanice au fixat ca obiectiv pentru personalul din sectorul care se ocupă de imigraţie să câştige 70 la sută din dosarele în care solicitanţii de azil fac apel la deciziile guvernamentale ce le ordonă să părăsească Marea Britanie, potrivit The Guardian.

De asemenea, angajaţilor zeloşi le sunt acordate cecuri cadou de 25 sau 50 de lire în magazine britanice, potrivit The Guardian, care a obţinut aceste date de la Ministerul de Interne în virtutea unei legi privind libertatea de informare.

Conform Ministerului de Interne, acest sistem se aplică oricărei persoane care lucrează pe probleme de imigraţie şi nu numai angajaţilor care se ocupă de cererile de azil.

Potrivit ministerului, este vorba despre “recunoaşterea rezultatelor pozitive (ale unui funcţionar) pe o perioadă dată“, în special când angajaţii depăşesc obiectivul lunar fixat. Acest lucru poate însemna că respingerea dosarelor, inclusiv ale cetățenilor români care aplică pentru obținerea National Insurance Number, în virtutea dreptului european al libertății de circulație a muncitorilor, este un obiectiv important, recompensat de șefii de la Interne.

Marea Britanie, „invadată” de 24 de români. În Olanda au ajuns 21

Ministrul Imigranției, Mark Harper, a insistat asupra faptului că aceste cecuri cadou nu sunt acordate numai în cazurile câştigătoare, ci şi în acelea în care dosarele sunt bine pregătite.

Cabinetul de avocatură Duncan Lewis, specializat în imigraţie, a denunţat această “abordare de recompensă şi pedeapsă”.

Conservatorii i-au înfierat pe români la întrunirea Comisiei pentru Politică Internă: „Vin să muncească pe nimic!”

 

“Să le ceri” funcţionarilor din Ministerul de Interne “să câştige un anumit număr de apeluri şi să îi recompensezi pentru depăşirea «obiectivului» este o încurajare evidentă a unor practici necorespunzătoare (…), mai ales prin cultul de a câştiga cu orice preţ”, a reacţionat pentru AFP James Packer, director la Duncan Lewis, precizând că va sesiza justiţia.

Președintele Comisiei pentru afaceri interne a parlamentului britanic, Keith Vaz, a declarat de curând că cetățenii români pot aștepta și un an pentru a obține National Insurance Number, fără de care nu se pot angaja pe piața muncii din Marea Britanie.

Ministerul de Interne face planuri pentru „invazia” românilor și bulgarilor

Problema imigraţiei este în prezent în centrul dezbaterilor politice britanice. Guvernul lui David Cameron şi-a fixat ca obiectiv să reducă soldul migrator anual la mai puţin 100.000 de persoane până în 2015. În perioada iunie 2012 – iunie 2013, imigrația a numărat 182.000 de persoane, în creştere în raport cu perioada iunie 2011 – iunie 2012, când a fost de 167.000 de sosiri.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version