de Mircea Maer
În primul rând, pentru că, la fel ca și alți cetățeni, am fost gonit din țară de cei care au programat ca eu, gonitul, să sărbătoresc o zi care nu reprezintă, până la urmă, nimic. Ziua aceasta, la o dată decisă de unii de care am fugit ca dracul de tămâie, ar trebui să fie una de întristare și suspin, nicicum de sărbătoare.
Mergând pe principiul, antic și atât de bine dezvoltat în România, pâine și circ, guvernanții de la București inventează tot soiul de gogomănii pentru a ține în frâu, cât de cât, revolta diasporei. Ziua românilor de pretutindeni, Congresul românilor de pretutindeni, Ministerul românilor de pretutindeni, Consiliul românilor de pretutindeni, mai nou, Centrele comunitare ale românilor de pretutindeni etc.
Niciuna dintre aceste entități nu ajută, de fapt, „românii de pretutindeni”. Scopul existenței lor este îndestularea clientelei și organizarea de șușanele, șezători și chermeze în numele poporului. Dacă există o singură persoană, fără a face parte din găștile ambasadelor sau ministerului de resort, care să fi obținut un sprijin cât de mic din partea acestor emanații, o aștept să mă contrazică. Nu cred să fie cineva.
Bunăoară, la Londra, ziua românilor de pretutindeni este marcată cu un șpriț la ICR, unde aceleași triste figuri ale „mediului asociativ românesc” (ce mai mulți dintre ei doar niște lingăi) se vor întâlni încă o dată cu ambasadorul vicios ca să îi bârfească, în dulcele stil mioritic, pe cei neafiliați. Celelalte sute de mii de români din Regatul Unit nici măcar nu au auzit că statul mafiot a inventat o zi a lor. Că ar trebui să se veselească doar pentru că așa a decis un parlament dintr-o țară care i-a făcut să își ia lumea-n cap.
Un singur lucru ar trebui să sărbătorim noi, cei de pretutindeni. Să celebrăm că scăpat de ei. Că am găsit normalitatea și că ne-am croit viețile așa cum am dorit, cu ajutorul altor state. În timp ce statul român inventa pentru noi zile de sărbătoare, ministere, congrese și consilii care să ne „ghideze”, noi progresam. Am găsit legi care nu ne îngrădeau visele, funcționari și medici care nu cereau șpagă, profesori care nu ne dădeau cu capul de tablă. Am găsit o lume normală, incomparabil mai bună față de cea din care am plecat.
Nu este o lume perfectă, însă cel puțin este una în care nu îți este frică să încerci. Știu oameni pe care statul român i-a dus în pragul sinuciderii, iar țara adoptivă i-a ajutat să redevină ei înșiși. Le-a redat demnitatea, i-a tratat egal cu proprii cetățeni. Poate că au mai fost derapaje, discriminări, chestii deranjante. Poate că unii dintre noi a trebuit să facem munci sub pregătirea și talentul nostru. Dar cei mai mulți au reușit să răzbească, să evolueze, să demonstreze ceea ce știu, să se facă respectați.
Totul cu sacrificii enorme: renunțarea la țara unde ne-am născut, la familii, la prieteni și chiar la limba maternă. Unii dintre noi nu au mai ajuns în România de ani întregi. Alții nu se mai pot acomoda acolo, sunt speriați de statul mafiot, de șpăgi, de mojicie, de interese care te umilesc și te cocoșează. După o lună de vacanță în țară și contactul dureros cu sistemul românesc îți vine să îți iei lumea în cap. Încă o dată! Și pleci, și juri să nu mai pui piciorul pe acolo.
Cunosc oameni care nici măcar nu mai numesc România acasă și nici cu limba română nu mai rezonează ca altă dată. Și nu este vina lor. Este tocmai vina celor care ne-au ales până și ziua în care ar trebui să ne simțim mândri că suntem români, fie ei și de pretutindeni. Au schimbat până și data sărbătorii, care până anul trecut coincidea cu Sfântul Andrei, în noiembrie, pentru că circul este mai ușor de întreținut vara.
Agenții de propagandă ai Bucureștiului pot să acționeze fără teamă de intemperii. Hora și micul asociativ sunt la adăpost de lapovița și ninsoarea sfârșitului de noiembrie, românii de pretutindeni pot celebra așa cum doresc partidul și statul. Monstrul care te-a umilit și te-a gonit, care ți-a distrus viitorul și te-a dezrădăcinat, te mângâie acum pe creștet și îți plânge pe umăr, cu lacrimi de crocodil. Nu îl credeți. Este doar un traficant infam de iluzii.