Menu

Deputatul Aurelian Mihai: „La mulți ani româncelor noastre frumoase, din țară și din diaspora!”

„Poate niciodată româncele nu au simțit mai apăsătoare viața în diaspora așa cum se întâmpla în preajma sărbătorilor sau zilelor de naștere. De această dată, ziua de 8 martie este sărbătorită în comunități românești prin grija implicării a multor doamne și domnișoare românce care nu au uitat tradițiile românești aflând-se pe alte meleaguri.

 

An de an, asociații din Italia, Spania, Marea Britanie, Austria, Grecia SUA, Canada etc. fac tot posibilul ca prin acțiunile pe care le organizează, să aducă un zâmbet și o îmbrățișare călduroasă româncelor din diaspora, prin frumusețea gestului de a serba ziua de 8 martie dedicată femeilor.

Am avut prilejul în acest an de a adresa româncelor din Roma, Bologna și Rignano Flaminio, felicitările mele aducând la cunoștința audienței faptul că Parlamentul României a adoptat proiectul de lege prin care data de 8 martie devine zi oficiala a statului român.

Uneori, fără a dori idolatrizarea ori înălțarea în mod artificial a femeilor în societate folosind argumente care pot fi interpretate prin rolul funcției politice, pot spune de departe că sacrificiul româncelor noastre, mame devotate, muncitoare și ambițioase, este menținut statutul de familie la loc de cinste pentru noi, pentru români, oriunde s-ar afla.

Nu pot uita însă privirile dumnealor, ale celor care lucrează la mii de km. de România, ale mamelor care nu își vad copii decât cel mult într-o vacanță, românce care renunță la propria tinerețe pentru a se dedica aproape în întregime pentru ca viitor copiilor să fie altul.

Poate clasa politică va reacționa cândva, poate inclusiv Romania va excela și economic și social cândva, sper eu cât mai repede, în încercarea de a-mi convinge colegii asupra a tot ceea ce le transmitem din diaspora, dar un lucru nu se mai poate recupera niciodată, efortul și anii milioanelor de românce care s-au lăsat pe sine, pentru familie și chiar pentru țara de origine.

Dacă factorii de decizie din București nu găsesc prilejul necesar pentru a înțelege drama a milioane de români din diaspora, dacă toți politicienii nu caută consensul astăzi pentru a face posibile reforme serioase, bune și la timp pentru ca viața socială să cunoască o altă formă adecvată cerințelor cetățenilor, aducând bunăstare, garantând posibilitatea unui viitor, atunci cu siguranță copiii româncelor de care am vorbit, vor face posibile aceste schimbări în bine pentru România.

Așadar, tuturor doamnelor și domnișoarelor, vă urez o zi așa cum meritați, plină de culoare, de dragoste, de afecțiune, de bucurie, de liniște, de zâmbete, un curcubeu al fericirii pentru ceea ce reprezentați în creația Lui, iar pentru că 8 martie a sosit într-o zi de primăvara cu mult soare, pentru toate româncele noastre frumoase, din țară și din diaspora, ca în fiecare an, va spun LA MULTI ANI oriunde vă aflați!

Aurelian Mihai”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version