Deputatul pentru diaspora, Aurelian Mihai, dorește ca Ziua Românilor de Pretutindeni, celebrată pe 30 decembrie, de Sfântul Andrei, să fie mutată în luna mai.
El motivează această cerere prin faptul că Ziua Românilor de Pretutindeni pică în postul Crăciunului, ceea ce ar împiedica celebrarea ei așa cum se cuvine.
Iată ce transmite deputatul într-un comunicat de presă pe această temă:
„… la solicitările repetate ale comunităţilor de români din afara graniţelor statului român, aducem o modificare cu privire la sărbătorirea în fiecare an a Zilei Românilor de Pretutindeni.
Proximitatea sărbătorii naţionale de la 1 Decembrie, cât şi faptul că sărbătoarea anului este dublată de o sărbătoare religioasă deosebit de importantă, precum şi de faptul că se celebrează actualmente în timpul Postului Crăciunului, perioada dedicate mai mult rugăciunii, dorim ca Ziua Românilor de Pretutindeni să fie sărbătorită în ultima Duminica a lunii mai, lună în care sunt incluse mai multe sărbători ale familiei, Ziua Mamei, Ziua Tatălui, Ziua Europei, Ziua Independenţei de Stat etc.
Consider aşadar, ca şi o mulţime de cetăţeni români prezenţi în diaspora, că perioada de celebrare a Zilei Românilor de Pretutindeni la sfârşitul lunii mai, ca fiind una propice activităţilor cultural, organizării de spectacole şi alte acţiunii proprii dedicate importanţei zilei românilor care au ales să trăiască în afara graniţelor ţării!”
Aurelian Mihai a mai anunțat că a depus la Camera Deputaților, pe 4 iunie a.c. un proiect de modificare a Legii 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, despre care spune că este susținut de parlamentari din toate grupurile parlamentare, inclusiv minorităţi şi independenţi.
El cere organizarea unui Congres al Românilor de Pretutindeni, prevăzut de lege, dar care nu a avut loc niciodată, în cei șapte ani de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Totodată, se mai arată în comunicatul de presă al deputatului independent, există sprijinul mai multor parlamentari pentru votarea în favoarea reducerii taxelor consulare. De altfel, Aurelian Mihai intenționează să trimită o scrisoare deschisă liderilor de grupuri parlamentareși preşedinţilor partidelor politice, prin care va încerca să sensibilizezecât mai mulțiparlamentari asupra nevoii de susţinere a intereselor cetăţenilor români aflaţi departe de casă.