de Mircea Maer
Atunci când presa creatoare de psihoze din Marea Britanie intră în pană de subiecte despre români, ies de la naftalină frustrări mai vechi. După ce ne-au pus stigmatul TBC și au anunțat cu spaimă că vom umple regatul de ciumă, ca la 1665, tabloidele au lăsat știrea să prindă rădăcini în mințile cititorilor și nu prea ne-au mai căutat de păduchi, pământ sub unghii sau boli îngrozitoare.
În schimb, au reapărut imigranții din est care hăituiesc lebede prin pădurile din Marea Britanie și pescuiesc, în plină prohibiție, la râmă, mămăligă sau linguriță, în apele pitorescului ținut Kent.
Jurnaliștii de la kentonline.co.uk nici nu măcar nu s-au gândit că pescarii de care se plânge un consilier din zonă ar putea fi dintr-o altă zonă decât Europa de Est, nemâcați cu lunile, care trăiesc în pădurile Kent-ului pentru că așa fac și la ei acasa (sic!). Scrie jurnalistul: “>în țările lor nu sunt presiuni ecologice atât de mari ca în Marea Britanie, ba au și alte obiceiuri culinare”. Adică în România, bunăoară, țara unde prințul Charles se simte extraordinar, băștinașii își bat joc de faună, doar pentru a-și potoli obiceiurile lor culinare barbare.
Pescuitul este un sport sângeros național, practicat de toată suflarea românească, pentru că la noi nu există caras la supermarket. Cred, probabil, unii britanici, mirați că am fost primiți în Uniunea Europeană înainte de a ni se interzice duelurile în public și pescuitul la copcă. Cu vreo 3 ani în urmă, specialiștii de la Daily Mail, spuneau că est-europenii folosesc metode inumane pentru a prinde pește, adică undițe lungi cu mai multe cârlige, lăsate în apă pe timpul nopții. Ceea ce cauza peștelui, erau de părere aceștia, o moarte lungă și dureroasă.
Îmi închipui că mulți britanici miloși au lăcrimat la aceste rânduri și au mai adăugat o bulină neagră la capitolul emigranți din estul europei. Dacă cei de la Daily Mail ar fi consultat un biolog, de exemplu, ar fi aflat că peștele are un sistem nervos limitat și că nu contează cum moare, pentru că oricum nu îl doare. Revenind la peștele din Kent, singurul pescar cu care s-a întâlnit consilierul revoltat era un polonez, care a spus ca a prins și el trei baboi, de-o saramură.
Dar mult mai emoționantă este povestea din The Telegraph, a două lebede mute, pălite cu arbaleta. Una dintre ele a fost salvată, dar cealaltă a murit în stufăriș, după ce a fugit de salvatori. Este un lucru cu adevărat tragic ca un scelerat să urmărească splendidele păsări și să le secere cu o armă parșivă, fără zgomot. Dar de ce este musai ca nebunul să fie din Europa de Est?
Mai ales acum, când zona este imediat asociată cu românii și bulgarii? Din lebăda salvată a fost scoasă o săgeată de arbaletă, de cinci centimetri, iar singura legătură cu imigranții ar fi niște oase de lebada gasite acum 3 ani și despre care se spunea că au rămas de la masa unor indivizi nevorbitori de limba engleză. Pentru The Telegraph este indubitabil faptul că niciun alt individ în afară de est-europeanul (român, bulgar etc) nemâncat nu avea de ce să vâneze lebede. Britanicii, se arată în articol, le venerează.
Probabil că se închină la ele, precum hindușii la vaca sacră, mă gândesc. Nici aici nu lipsește inserția despre obiceiurile vânătorești-culinare ale popoarelor din Est. Și nici lacrimogenul pasaj despre masculul supraviețuitor, ce va muri de dorul consoartei atunci când se va întoarce în natură. M-am mai liniștit puțin când am aflat că săgeata a plecat spre laboratorul criminalistic, iar dacă ADN-ul de pe ea se află în baza de date a autorităților, atunci criminalul va fi prins.
Eu rămân la părerea că dacă un român are 200 de lire (cam atât costă o astfel de armă cu tot cu săgeți), își cumpără mai degrabă carne pentru toată luna, decât o arbaletă cu care să alerge lebede prin bălțile din Sudul Angliei.