Menu

Din ciclul„ dacă nu au pâine, să mănânce cozonac”. Soluția pentru sclavii români din diaspora: mai multe infochioșcuri

Românii din diaspora au nevoie de mai multe infochioșcuri. Este una dintre concluziile la care s-a ajung în urma discuțiilor dintre ministrul Românilor de Pretutindeni din România și ministrul delegat pentru egalitatea de șanse din Italia cu privire la problemele româncelor care lucrează în agricultură, în Sicilia.

Ministrul pentru românii de pretutindeni a avut, în 17 martie, convorbiri la nivelul autorităţilor centrale italiene cu Maria Elena Boschi, ministru delegat pentru egalitatea de şanse în cadrul secretariatului de stat al preşedinţiei consiliului de miniştri, şi cu Vincenzo Amendola, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi al Cooperării Internaţionale.



Oficialii italieni au subliniat importanţa şi impactul comunităţii româneşti asupra dezvoltării economice şi sociale a Italiei, având în vedere că aceştia însumează 20 % din totalul imigranţilor în stat. De asemenea, oficialii italieni au asigurat partea română că s-au luat măsuri concrete în ceea ce priveşte problema abuzurilor.

Au fost prezentate elementele noii legislaţii italiene adoptate recent împotriva caporalatului.

Guvernul italian este de acord cu măsurile propuse de partea română: înfiinţarea unui centru de asistenţă pentru persoanele susceptibile traficului şi victimele acestuia şi crearea unei platforme bilaterale („tavola sociale”) la care să participe comitetele mixte regionale din Italia, alături de reprezentanţi ai autorităţilor române. În acest sens, oficialii italieni au propus semnarea unui memorandum interguvernamental.

Totodată, au fost analizate extinderea cooperarii între Ministerele de Interne ale celor două state şi deschiderea mai multor infochioşcuri care să informeze comunitatea română de pericolele abuzului în muncă.

Italia. Româncele, sclave ale secolului 21 la fermele din Sicilia. Obligate să întrețină relații sexuale cu patronii, pentru un loc de muncă

MAE „rezolvă” situația. Româncele abuzate și violate, să citească „ Ghidul lucrătorului român din Italia”

Oficialii români merg în Italia să vadă dacă româncele sunt exploatate și violate. „Premierul Sorin Grindeanu urmărește cu preocupare situația”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version