Directorul Institutului Cultural Român (ICR) de la Londra, Dorian Branea, a fost ales luni președintele filialei londoneze a EUNIC (European Union National Institutes for Culture – rețeaua institutelor culturale europene), informează un comunicat de presă.
Numirea lui Dorian Branea a fost făcută în ședința EUNIC Londra care s-a desfășurat luni la Casa Europei, sediul reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie.
Dorian Branea îl succede în funcție pe Peter Mikl, directorul Forumului Cultural Austriac la Londra, iar mandatul său este de un an. Vicepreședinți ai EUNIC au fost aleși Ben Harris (British Council) și Hanna Harris (Institutul Finlandez). Dorian Branea este directorul ICR Londra, din ianuarie 2010, și înainte a fost directorul fondator al ICR Varșovia (2006 – 2010).
EUNIC Londra este una dintre cele mai mari filiale din lume, având în componență 17 membri: British Council, Instistutul Goethe, Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Polonez, Institutul Finlandez, Centrul Cultural Ceh, Institutul Cultural Bulgar, Centrul Cultural Maghiar, Înaltul Comisariat al Ciprului, Fundația Elenă pentru Cultură, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cultural Român, Ambasada Olandei, Ambasada Slovaciei și Ambasada Suediei.
De asemenea, EUNIC Londra are 11 membri asociați, printre care se numără Ambasada Belgiei, Ambasada Danemarcei, Ambasada Elveției și Institutul Cultural Turc “Yunus Emre”.
Alegerea lui Dorian Branea în funcția de președinte al filialei londoneze se întâmplă la câteva zile după ce ICR Londra a găzduit conferința anuală EUNIC Londra cu tema “Cultural diplomacy in a changing world: How to respond to the current challenges/ Menirea diplomației culturale într-o lume în schimbare: Cum să facem față provocărilor actuale”, în prezența lui Delphine Borione-Pratesi, președinte în funcție a rețelei EUNIC, și a lui Martin Davidson, directorul British Council, alături de șeful diplomației culturale austriece Martin Eichtinger și șefa diplomației culturale poloneze Joanna Skoczek, printre alții.
ICR, prin președintele Horia Roman Patapievici, a deținut șefia întregii rețele EUNIC în perioada iunie 2010 – iunie 2011.