Menu
in

Doi șoferi români au fost arestați în Franța. Transportau imigrați în Marea Britanie, într-o remorcă frigorifică

Doi șoferi români au fost arestați în portul Calais, duminică dimineață, 27 octombrie, după ce autoritățile britanice de frontieră au descoperit că transportau opt imigrați afgani într-o remorcă frigorifică, potrivit The Mirror.

Cei opt afgani, dintre care jumătate erau copii și bebeluși, se aflau în stare de hipotermie, au declarat surse apropiate situației citate de publicația britanică.

O sursă din cadrul forțelor de investigație a declarat: „Afganii aflați în remorca vehiculului sufereau de hipotermie ușoară. Aceasta s-ar fi înrăutățit, dacă ar fi rămas acolo, dar au fost duși la un spital din Calais pentru tratament”.

Șoferii români au fost arestați după descoperire, la 5 dimineața, la Calais. Cei doi încercau să se îmbarce, alături de vehiculul pe care îl conduceau, pe un feribot către Marea Britanie.

„Șoferii sunt suspectați că au încercat să îi introducă fraudulos în Marea Britanie pe afgani. Aceștia au amândoi naționalitate română și se află în custodie, confruntându-se cu mai multe acuzații”, au mai spus sursele.

Forțele britanice de frontieră au descoperit imigrații şi au făcut apel la autoritățile franceze să opereze arestările.

Autoritățile din Calais au confirmat arestările şi au anunțat că temperatura din interiorul camionului era de circa 7 grade Celsius.

Identitățile șoferilor şi ale pasagerilor nu au fost date publicității.

Cele două arestări vin după ce, săptămâna trecută, 39 de persoane decedate au fost descoperite în remorca unui camion frigorific similar ajuns în Marea Britanie, iar șoferul a fost inculpat pentru omor involuntar și conspirație la trafic de persoane.

Două noi arestări în cazul celor 39 de cadavre descoperite într-un container frigorific în Essex

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version