Menu
in

El Miliband: Am greșit în privința imigrației



Ed Miliband, liderul Partidului laburist, a anunțat o schimbare radicală a politicilor laburiste față de imigranți. Într-un discurs pronunțat pe 22 iunie la Londra, la sediul grupului de analiză IPPR, el a recunoscut că partidul său “a făcut greșeli” în trecut în politica imigrației, ignorând “îngrijorările legitime” ale oamenilor privind presiunile asupra locuințelor, școlilor și altor servicii.

Miliband a admis că precedentul guvern laburist a permis intrarea în țară a prea multor esteuropeni din țările care au aderat la Uniunea Europeană în 2004. El a spus că un viitor guvern laburist va impune controale stricte la oricare altă extindere UE și a dezvăluit planurile sale care au ca scop să-i descurajaze pe angajatori să recurgă la lucrători străini.

“A fost o greșeală să nu impunem restricții tranzitorii la accesul din țările est-europene”, a spus Miliband. “Am subestimat în mod sever numărul oamenilor care aveau să vină aici. Eram orbiți de globalizare și prea optimiști privind prețul său.

Concentrându-ne în mod exclusiv pe impactul imigrației asupra creșterii economice, am pierdut din vedere cine beneficia de pe urma acestei creșteri – ale cui standarde de viață vor fi diminuate. Am pierdut legătura cu îngrijorările oamenilor care muncesc”.

Fără promisiuni

El a adăugat că nu face “promisiuni care nu pot fi ținute” privind reducerea imigrației, din moment ce emigrația din statele UE nu poate fi restricționată, conform legislației europene. Însă lucrătorii britanici trebuie să fie ajutați să poată concura la posturile pe care le ocupă acum străinii. Ed Miliband a promis măsuri pentru a preveni ca britanicii să fie “blocați” în obținerea locurilor de muncă de către lucrătorii străini.

Agențiile de recrutare care iau numai lucrători străini trebuie interzise și rezidenții UK trebuie să aibă o șansă egală la orice loc de muncă, a adăugat acesta. Va fi introdus un sistem care să semnaleze zonele în care localnicii sunt “dominați” de un influx de muncă din străinătate, iar angajatorii vor fi obligați să anunțe autoritățile atunci când au mai mult de 25% angajați străini. “În sectoarele în care există probleme, fiecare angajator mediu și mare care are mai mult de 25% străini – dublul proporției de imigranți în rândul populației – trebuie să înștiințeze Jobcenter Plus”.

Aplicarea strictă a legilor privind salariul minim și dublarea amenzilor până la 10.000 de lire sterline fac de asemenea parte dintr-un efort de stopare a firmelor să utilizeze forță de muncă străină ieftină, pentru diminuarea solicitanților de șomaj.

Miliband s-a distanțat de retorica predecesorului său, Gordon Brown, spunând: “Nu voi promite “locuri de muncă britanice pentru lucrătorii britanici”. Însă avem nevoie de o economie care să ofere oamenilor care muncesc șanse egale. Problema pe care trebuie să o rezolvăm se referă la acele zone și sectoare în care talentelor locale li se blochează șansele”.

O problemă de clasă

Într-un inteviu în The Guardian, Ed Miliband admite că imigrația este discutată în “fiecare bucătărie” și că Partidul Laburist a respins prea rapid îngrijorările oamenilor obișnuiți, considerându-le “prejudecăți”. Miliband a spus: “Trebuie să vorbim despre acest subiect, fiindcă publicul vorbește despre el. Sunt pentru politici care sunt relevante pentru viețile oamenilor. Nu putem avea o dezbatere care se desfășoară în fiecare bucătărie, pe oricare stradă și în orice cartier și ca Partidul Laburist să nu vorbească despre ea”.

Miliband a susținut că imigrația trebuie văzută ca o problemă de clasă, din moment ce dovezile arată că lucrătorii cu cele mai mici salarii și necalificații suferă în mod disproporționat, în special de pe urma impactului forței de muncă europene ieftine.

Într-un text publicat în Evening Standard, liderul laburist a spus că ar stopa o sub-economie bazată pe imigranți “urâtă și necivilizată”.

“Am auzit povești cum că, în circumscripția mea din Doncaster, est-europenii reduc salariile și condițiile la o fabrică avicolă locală lucrând pentru mai puțin decât salariul minim, ore mai multe, în timp ce dorm 19 sau 20 într-o casă”, a scris acesta. “Acest lucru nu este bun nici pentru oamenii care vin aici în căutarea unei vieți mai bune nici pentru aceia care obișnuiau să facă această muncă”.

Citește și: Damian Green către laburiști: Nu sunteți credibili!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version