Menu
in

Essex. Crimă organizată în… magazie. Mai mulți români confecționau dispozitive de fraudare a bancomatelor în spatele casei

Mai mulți români construiau dispozitive de „skimming” într-o magazie din spatele casei unuia dintre ei, din Colchester, Essex. Se bănuiește că dispozitivele confecționate de ei ajungeau la infractori din întreaga lume, scrie Daily Mail.

Ionel Băluță, de 33 de ani, împreună cu „expertul tehnic” Andrei Băloiu, 31 de ani, confecționau dispozitivele de fraudare a bancomatelor, iar Florin Ene, 39 de ani, Dumitru Mihăilă, 40 de ani și Anișoara Mitocaru, 33 de ani, se ocupau de distribuirea acestora și de montarea lor, în special la stațiile de benzină Tesco.

Procurorul a declarat, în



fața magistraților, că românii au vândut dispozitive pe Internet, unor infractori din SUA, Vietnam, China și multe alte locații, ceea ce a dus la fraude de milioane de lire sterline în toată lumea.

Se estimează că „munca” românilor a dus la o pagubă de 3 milioane de lire sterline.

Potrivit procurorului, Băluță era capul operațiunii. „El a fabricat, vândut și reparat mai multe dispozitive pentru beneficiul său propriu sau pentru a face rost de bani din vânzarea lor”, a declarat anchetatorul.

Băloiu era mâna dreaptă a șefului și se ocupa de codificare și descărcarea de software. În casa acestuia s-au găsit fețe de bancomate și alte echipamente cumpărate din China.

Enache si Mitocaru erau „novicii”. Aceștia învățau „meserie” de la Băluță și Băloiu. Procurorul a mai declarat că Băluță era în contact cu infractori din întreaga lume cărora le furniza dispozitive de skimming.

Membrii bandei au fost arestați pe 23 februarie, de către poliția britanică a transporturilor. Băluță a recunoscut faptele ce i se impută, la fel ca și Băloiu și Mitocaru. Totodată, Enache și Mihăilă au fost găsiți vinovați pentru conspirație și fraudă.

Audierile continuă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version