Menu
in

Europa, vulnerabilă în faţa terorismului



Secretarul general al Interpol, Ronald Noble, a declarat că riscul de atac terorist în Europa este foarte mare și că oricând s-ar putea produce un alt “11 septembrie, un alt 7 iulie (2005, din Londra), un alt 11 martie de la Madrid”.

Oficialul de la Interpol consideră că  statele membre UE sunt vulnerabile în fața unui atac terorist de amploare, deoarece nu verifică pașapoartele folosind baza de date internaţională ce cuprinde documente de călătorie furate sau pierdute. “Lecţia care trebuie învăţată este că persoanele care deţin documente de călătorie furate, dacă nu sunt oprite, pot intra în ţară şi comite un atac îngrozitor”, a spus acesta.

Expunerea în fața terorismului este susținută, în opinia lui Noble, și de acordul Schengen, care permite deplasarea în aproape tot spaţiul UE fără paşaport. Referitor la acesta, oficialul a afirmat că un singur eşec în ceea ce priveşte securitatea graniţelor pune în pericol întreaga Europă. “Dacă spunem cu toţii că trebuie să avem încredere unii în alţii pentru verificarea persoanelor care ne trec graniţele, atunci trebuie să avem cu toţii aceleaşi standarde”.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version