Menu

Exemplul baronesei

La moartea unui personaj atât de important al istoriei, corbii nici nu vor aștepta să se răcească bine trupul, pentru a-i sfârteca amintirea. Mă număr, recunosc, printre necrofagi.



Și asta pentru că mi-am amintit, atunci când am aflat vestea morții Doamnei de Fier, de necrologul pe care Nae Ionescu i l-a dedicat, în Cuvântul, liberalului Ionel Brătianu. Spunea, atunci, filosoful: “Brătianu a fost cea mai puternica personalitate a timpului nostru,dar a stat impotriva mersului istoriei”.

Un enunț contestat de unii, dar aplaudat de alții. Nae Ionescu nu îi iubea pe liberali, cum nu toată lumea îi iubește pe conservatorii britanici, iar aceștia de azi sunt palide umbre ale defunctei Margaret Hilda Thatcher. Dar, de pe marginea mormântului, îndrăznea să critice una dintre cele mai mari figuri politice ale neamului românesc.

Cu doamna Thatcher se întâmplă, zilele acestea, același lucru, chiar dacă nu are critici de anvergura lui Nae Ionescu. Pentru că nu făptura fragilă și bolnavă din ultimii săi ani de viață este criticată, ci personalitatea care a condus, vreme de 11 ani, ultimele rămășițe ale unui Imperiu mondial.

Pentru că, până la urmă, o dată cu Margaret Thatcher moare și scânteia imperială ce mai strălucea, palid, în sufletul națiunii britanice. Ce rămâne este doar teatru ieftin, pentru turiștii interesați de pietre seculare, tunuri inutile și blazoane de butaforie fabricate în China.

Cineva a spus, despre ea, că a fost omul timpului său. Un spirit născut din nevoia acelor ani agitați. Pentru că, o dată cu relaxarea politică din 1989, forța ce o ținea în fruntea națiunii britanice a dispărut, iar Margaret Thatcher a trebuit să se retragă. Influența pe care Doamna de Fier a exercitat-o asupra istoriei europene este însă de netăgăduit, iar liderii de la București și-au exprimat omagiile.

Cel mai înduioșător a fost, de departe, al președintelui Traian Băsescu. Nu s-a oprit la exprimarea de condoleanțe, ci a continuat asigurând publicul că Margaret Thatcher a fost un exemplu pentru domnia sa și pentru politicile de dreapta pe care le promovează.

Dar, dacă ne aducem bine aminte, în perioada în care Margaret Thatcher promova liberalismul sălbatic în Marea Britanie, Traian Băsescu era reprerezentantul unui stat comunist, cu economie complet etatizată, în Occident. Nu cred ca își putea permite vederi prea liberale, Traian Băsescu, în 1987, pentru a o lua drept exemplu pe Margaret Thatcher. Nici după aceea, când a fost trup și suflet alături de Internaționala Socialistă.

Și nici minerii doamnei Thatcher, din 1984, nu se pot compara cu caschetele polițiștilor din 2009 aruncate pe pajiștea din fața palatului Cotroceni.

Iar președintele Băsescu, la fel ca și ceilalți lideri politici din România, nu trebuie să uite că Thatcher a vrut o Uniune Europeană nu egală, ci stăpânită de Marea Britanie, a considerat moneda euro, pe care ne dorim să o adoptăm, o prostie, și a dus o politică fățișă împotriva a ceea ce nu este britanic, inclusiv a imigranților.

Exemplul despre care vorbește Traian Băsescu l-a numit pe Nelson Mandela terorist, are pe conștiință morții de la greva din 1984, iar epoca sa, așa cum s-a exprimat Glenda Jackson în Camera Comunelor, “a fost o deteriorare socială, economică şi spirituală atroce provocată acestei ţări”.

Cred că poți fi respectuos cu memoria unei persoane și fără să cazi pe panta glorificării. Pentru că, o continuare a politicii thatcheriste nu ar fi adus niciodata România în Uniunea Europeană. Fostul cancelar al Germaniei, Helmut Kohl, a spus despre Margaret Thatcher că se află la originea tensiunilor dintre UE și Marea Britanie, însă nu o poate bănui de rea-credință.

Traian Băsescu ar fi trebuit să cumpănească mai bine frazele, atunci când a spus că Doamna de Fier i-a fost exemplu. Pentru că nu avea cum să fie astfel, sub nicio formă, atunci când vorbim despre situația politică și economică a României și nu despre simpatii personale.

Iar în ceea ce privește caracterul, diferența este cea dintre un trabant și o navetă spațială.

Mircea Maer

blogazetaromaneasca.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version