Menu

Exodul românilor se intensifică. Încă 3% din populație a plecat în străinătate în doi ani, cât toți locuitorii unui județ



Peste 620.000 de români au plecat în străinătate doar în perioada 2015 – 2017, ceea ce înseamnă aproximativ 3 % din totalul populaţiei. Aproape jumătate dintre cei care au plecat sunt tineri cu vârste între 20 şi 34 de ani.

Din 2015 până în 2017 inclusiv, au plecat peste 620.000 de români în străinătate. Acest număr este echivalent fie cu locuitorii din judeţul Mureş, Argeş sau Bihor. Dacă am face o altă comparaţie, putem spune că au plecat din ţară toţi locuitorii din Constanţa şi Cluj-Napoca la un loc.

Analizăm categoriile de vârstă ale celor care au plecat şi vedem că cei mai mulţi sunt tineri cu vârste între 20 şi 34 de ani, peste 300.000 de persoane. Şi cei peste 34 de ani pleacă în număr mare, numărul lor depăşeşte 200.000.

Anul trecut, Marea Britanie a primit cei mai mulţi români. Peste un sfert din persoanele care au emigrat şi-au stabilit reşedinţa acolo, în timp ce 2 din 10 români au plecat în Italia. Următoarea ţară preferată este Spania.

O treime dintre români aveau un nivel scăzut de şcolarizare, 60 % erau absolvenţi de liceu sau şcoală postliceală , iar studii superioare aveau doar 6,6 %, transmite Digi24.

Tot datele Institutului Naţional de Statistică arată că, la capitolul emigrări, ne aflăm într-un trend ascendent. De la an la an, numărul românilor care pleacă creşte cu peste 10.000.

România își pierde tinerii. Jumătate dintre cei care părăsesc țara au între 20 și 34 de ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version