in

„Fabrică de canabis”, descoperită deasupra unui club românesc din Edgware

O adevărată fabrică de canabis a fost descoperită de poliție după cercetarea clădirii unde funcționează un club românesc de manele, în zona Edgware, din nordul Londrei.

Descoperirea a fost făcută pe 22 octombrie, când polițiștii au localizat ferma de canabis în Edgware High Street, scrie Harrow Online.

Astfel, au descoperit că partea de sus a clădirii fusese convertită într-o fabrică de canabis, cu sute de plante împrăștiate de-a lungul a două etaje.

Fabrica de canabis a fost dezafectată de poliție, iar investigațiile continuă pentru identificarea a doi suspecți, se mai arată în publicația menționată.

Potrivit Gândul, unul dintre cei vizați este un sucevean în vârstă de 50 de ani, stabilit în Marea Britanie.

Suceveanul obișnuia să aducă mai mulți cântăreți de manele cunoscuți care îi atrăgeau pe românii plecați să muncească peste hotare, potrivit Ziar de Suceava, citat de Gândul.

Aceeași publicație menționează că este vorba despre clubul românesc de manele Masons Arms, din Edgware.

Plantație de canabis înființată de niște români în Wolverhampton

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

În Londra, ca la Colectiv! Pompierii londonezi, nepregătiți la incendiul de la Grenfell Tower unde au murit 72 de oameni

Doi tineri înjunghiați în Kingsbury. Localnicii sunt înfricoșați: „Nu ne mai simțim în siguranță”