Menu
in

Falsificatorii români, prejudicii de milioane de lire sterline companiei de transport londoneze

Grupul de falsificatori români care executa și punea pe piață cartele pentru transport public contrafăcute a cauzat pierderi de milioane de lire sterline companiei de transport londoneze, transmite Sky News.

Optsprezece membri ai unui grup de crimă organizată au fost arestați în Marea Britanie și în România pentru falsificare de cartele de călătorie pentru trenurile și autobuzele din Londra.

Raidurile au fost efectuate simultan, joi dimineață, la Londra și Leicester, a declarat agenția Europol.

Șaisprezece persoane au fost arestate în Londra și una în Leicester, în timp ce poliția română a arestat liderul bandei organizate.

Arestările au încheiat o anchetă care a durat mult timp, cu privire la un grup acuzat de producerea de cartele false de călătorie pentru rețeaua feroviară britanică.

Poliția britanică a Transporturilor a declanșat ancheta și a lucrat în strânsă cooperare cu autoritățile române. Totul a început atunci când personalul feroviar a detectat cartelele false și a alertat poliția.

Ancheta a arătat o pierdere de peste 17 milioane de lire sterline pentru autoritățile britanice.

Membrii grupului au fost acuzați de mai multe infracțiuni, inclusiv fraudă, infracționalitate cibernetică și participarea la o organizație infracțională.

Investigații suplimentare asupra grupului sunt în desfășurare, a anunțat Europol.

Români din Londra falsificau carduri de călătorie Oyster. Cu banii făcuți și-au luat case în România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version