in

Fetiță de doi ani dispărută, găsită moartă într-o grădină din Dagenham

Fetiță de doi ani dispărută, găsită moartă într-o grădină din Dagenham

Trupul unei fetițe de doar 2 ani dispărută din Dagenham, estul Londrei, a fost găsit într-o grădină, la o oră după anunțul autorităților.

Copilul a fost găsit decedat în Reede Road, Dagenham, estul Londrei, sâmbătă,  29 ianuarie, cu puțin înainte de ora 17.00, potrivit Sky News.

Paramedicii au încercat să o readucă la viață pe fetiță, dar a fost declarată moartă la fața locului.

Poliția Metropolitană a spus că polițiștii au mers la domiciliul fetei în jurul orei 16, după ce a fost dată dispărută.

Băiat român de 13 ani, dat dispărut în Leicester

Trupul ei a fost găsit la mai puțin de o oră mai târziu și nu este încă clar dacă grădina din spate era a casei familiei ei.

Moartea fetiței este tratată ca fiind inexplicabilă, iar o examinare post-mortem va avea loc săptămâna aceasta.

Părinții din zonă și-au exprimat îngrijorarea pe rețelele de socializare în weekend, în timp ce poliția păzea casa în care a fost găsită fata.

Un proprietar de magazin a declarat pentru Evening Standard: „Poliția a intrat ne-a întrebat dacă am văzut o fetiță de doi ani. Apoi a plecat. Am aflat mai târziu că a fost găsită moartă. Este îngrozitor. Nu-mi vine să cred. Casa este la doar 200 de metri de noi dar nu am auzit nimic.”


///Fetiță de doi ani dispărută, găsită moartă într-o grădină din Dagenham///

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 3.7]

Boris Johnson la Kiev: „Rusia nu amenință doar Ucraina. Este un pericol evident pentru Europa”

Boris Johnson la Kiev: „Rusia nu amenință doar Ucraina. Este un pericol evident pentru Europa”

Marea Britanie schimbă condițiile la intrarea în țară. Ce modificări vor intra în vigoare

Marea Britanie schimbă condițiile la intrarea în țară. Ce modificări vor intra în vigoare