Nouă imigranți aflați în pragul hipotermiei, în tirul frigorific al unui român, au chemat poliția franceză să îi salveze.
Opt bărbați și o femeie se urcaseră în camion crezând că vor ajunge în Anglia, fără să știe că traseul românului se termina la Orleans.
Cei nouă, de origine eritreeană, au fost găsiți ascunși într-un camion frigorific interceptat de poliție luni dimineața, pe bulevardul de la Concyr, în vecinătatea La Source, din Orleans. Erau înghețați de frig, în pericol de hipotermie.
Potrivit prefecturii Loiret, imigranții au alertat ei înșiși poliția, „pentru că au avut dificultăți de respirație”. „Pompierii au mers acolo, dar nu sunt răniți”, a arătat prefectura, într-un comunicat.
Apelul de salvare a fost inițial localizat în timp ce vehiculul, înregistrat în România, dar care transporta marfa unei companii spaniole, se afla în trafic.
Șoferul român care conducea camionul a fost audiat de Poliția de Frontieră franceză. „Investigațiile au arătat că cele nouă persoane s-au urcat pe ascuns în camion, în timpul unei opriri în Belgia”, a spus procurorul din Orleans, Nicolas Bessone. Ei au crezut că TIR-ul mergea la Calais și că de acolo ar putea ajunge în Marea Britanie, dar camionul, care plecase din Suedia, mergea la Orleans.
Șoferul a fost lăsat liber, fără nicio pedeapsă împotriva lui.