Doi români vor face închisoare, după ce au fost prinși că furau bani de la bancomate din Pembrokeshire, în sudul Țării Galilor.
Complicele său însă, Mihai Pătrașcu, a admis înainte de ultima înfățișare, că a comis infracțiunile și va afla pe 6 ianuarie cât timp va sta în închisoare.
Cei doi au montat dispozitive de înregistrare pe bancomate, pentru a afla datele cardurilor. Ei au fost înregistrați de camerele de supraveghere.
Pătrașcu a scris instanței că vrea să meargă în România, ca să își petreacă Sărbătorile alături de mama sa.
Judecătorul a observat că i-au fost prezentate copii ale unor bilete de avion datate 16 decembrie, ceea ce înseamnă că inculpatul ori a pierdut avionul, ori a plecat deja în România.