Menu
in

Furt din cutia de donaţii



A fost judecat de Curtea din Llandrindod (}ara Galilor) şi a recunoscut că a furat bani din cutia de donaţii a Societăţii Regale de Protecţie a Păsărilor (RSPB). Pe 18 mai, Gavrilă Rostas, de 37 de ani, din Birmingham, a admis că a furat £31 din cutia de donaţii a RSPB şi o geantă, împreună cu două femei.

Curtea a aflat cum pe 25 septembrie anul trecut, Rostas şi două femei, R.A. şi D.H., au încercat să schimbe bancnote de £20 la un magazin din Rhayader.

Procurorul Stephen Davies a spus că patroana magazinului s-a temut că ar putea fi o şmecherie şi le-a zis că nu există bani în casă. Ea a spus că bărbatul, Rostas, şi una dintre femei s-au apropiat de tejghea şi se uitau la brichete, în timp ce cea de-a doua femeie stătea în spatele magazinului şi se uita la genţi. Cei trei oameni au părăsit apoi magazinul, iar proprietara s-a uitat pe camerele de supraveghere care au arătat cum cea de-a doua femeie lua o geantă.

Mai târziu, în aceeaşi zi, patronul unui alt magazin, din Howey, a raportat că trei persoane a căror descriere se potrivea au fost şi în magazinul lui. Suspicios, proprietarul a notat numărul maşinii din care au coborât cei trei. În timp ce Rostaş întreba patronul despre plase de grădină, una din femei a furat bani din cutia de donaţii pentru RSPB, în total £31. Proprietarul şi-a dat seama şi a anunţat poliţia. Elicopterul poliţiei era deja în aer şi a urmărit automobilul lui Rostas care se îndrepta spre est pe A44. Hoţii au fost opriţi şi arestaţi. Geanta a fost recuperată din interiorul vehiculului unde s-au găsit şi banii.

La interogatoriu, Rostas a spus că a lucrat ca spălător de maşini în Birmingham şi căuta să-şi mai ia un loc de muncă. El a admis că s-a oprit la locaţiile în cauză cu soţia şi verişoara lui pentru a-şi lua de mâncare şi pentru a întreba de produse de grădinărit. El a admis apoi că amprentele sale pot fi pe cutia de donaţii. “Puteţi să mă trimiteţi în închisoare”, a spus el. Colonelul Van Rees, de la poliţie, a spus că acestea sunt furturi mărunte, dar că furtul din cutia de donaţii “ar putea fi cel puţin descrisă drept o infracţiune demnă de dispreţ”. “El a fost doar şoferul, dar nu se poate ascunde în spatele acestui fap”, a spus colonelul Van Rees. “El cunoaşte legile din această ţară: dacă eşti implicat eşti la fel de vinovat ca şi cel care acţionează”.

Magistraţii au spus că orice formă de furt este inacceptabilă, în orice ţară. “Când furi dintr-o cutie de donaţii, ai atins cel mai de jos nivel. Ne gândim serios să te trimitem la închisoare, dar de data aceasta nu vom face acest lucru”.

Ei l-au condamnat pe Rostas la muncă în folosul comunităţii cu o perioadă de supraveghere de 12 luni, 120 de ore de muncă neplătită, la plata cheltuielilor de judecată de £85 şi a £31 către RSPB.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version