Românii fac coadă pentru a emigra în Germania. Aproximativ 100.000 de conaționali s-au stabilit în Germania, anul trecut, în căutarea de locuri de muncă bine plătite, iarnumărul lor ar urma să explodeze odată cu eliminarea restricțiilor de pe piața muncii, de anul viitor.
Practic, românii sunt pe locul doi într-un top al imigranților, statistică care îi îngrozește pe politicienii batavi. Economia neafectată de recesiune a nemților îi atrage ca unmagnet atât pe românii din Italia sau Spania, cât și pe cei din țară. Românii au urcat pe locul 2 în topul imigranților din Germania, după polonezi, dar înaintea bulgarilor sau turcilor.
Germania era recunoscută pentru numărul mari de imigranți turci și polonezi și din 2014 are toate șansele să devină faimoasă pentru numărul mare de imigranți români. Prima economie a UE “s-a bucurat”anul trecut de un record în ceea ce privește imigrația. Pentru prima data din 1995, numărul de imigranți a depășit un milion, dintre care peste 10% au fost români.
Majoritatea imigranților care își caută de muncă în Germania vin din fostele țări comuniste, dar și din economii mari lovite mai puternic de recesiune, precum Italia, Spania sau Grecia. În Germania trăiesc, potrivit amabasadei române de la Berlin, aproximativ 160.000 de conaționali. Majoritatea imigranților se îndreaptă spre Berlin și regiunile înstărite din sudul Germaniei, orașele Bremen, Munchen, Stuttgart și Hamburg fiind printre cele mai dorite orașe în care să își încerce norocul în găsirea unui job.
2014, anul invadării Germaniei?
Un studiu din luna august referitor la piața germană a muncii arată că anul viitor numărul imigranților români și bulgari s-ar putea dubla în Germania. Agenția federală de plasare a forței de muncă (BA) preconizează că de la începutul anului 2014, odată cu ridicarea ultimelor restricții pe piața muncii penru cetățenii români și bulgari, valul imigranților din aceste două țări s-ar putea dubla.
Marea Britanie oferă de muncă, dar românii aleg Germania
În funcție de situația economică din sudul Europei, respectiv în țări ca Spania, Italia și Portugalia, numărul românilor și al bulgarilor, care își vor căuta de lucru în Germania, va fi între 100.000 și 180.000, arată cel mai recent studiu. Până la izbucnirea crizei economice în țările sudice, 80% din emigranții români și bulgari își căutau viitorul în Spania și Italia.
Începând cu 2010, însă, valul de imigranți s-a redirecționat către Germania. Germania a liberalizat parțial piața muncii începând cu decembrie 2011.Persoanele cu studii superioare din România nu mai au nevoie de permis de muncă, precum și sezonierii sau imigranții, care încep o pregătire profesională. Nemții acuză “imigrația sărăciei” Afluxul mare de români și bulgari din Germania ar putea produce schimbări negative pe piața muncii.
De exemplu, ar putea crește cheltuielile bugetare pentru ajutoarele sociale. Problemele extreme produse de așa-numita“migrație a sărăciei” (sintagmă folosită de mass-media germană pentru a cataloga imigranții din Estul Europei-n.r.) se văd cel mai pregnant în Berlin, Duisburg și Dortmund. În cele trei orașe, aproape 20% din români și bulgari trăiesc de pe urma ajutoarelor sociale.
Cod de alertă privind circulația forței de muncă în UE
Această temă a fost folosită șiîn campania electorală pentru alegerile parlamentare. Ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich a promis că va lua măsuri ca imigranții săraci să nu mai vină în Germania. Până acum, Berlinul nu a pus în practică această propunere din campania electorală.