Daily Mail lansează un nou atac indirect la adresa românilor din UK. De data aceasta, ziariștii britanici publica o știre, care se vrea a fi serioasă, despre românii care controlează „Mafia gumei de mestecat”.
Daily Mail și-a facut un obicei de a specula orice știre legată de români și de a o prezenta într-o notă extrem de gravă și evident jignitoare la adresa românilor. În ediția de weekend, publicația, citând un polițist dinShrewsbury, titrează că mafioți est-europeni fură gumă de mestecat în Marea Britanie pentru a o folosi drept monedă de schimb în România.
Ancheta poliției din Shrewsbury speculează vechiul obicei românesc, întâlnit în magazine, prin care vânzătorul dă uneori restul în gumă de mestecat, motivând că nu ar avea mărunt în casa de marcat. Un poliţist din Marea Britanie care anchetează furturile de gumă de mestecat comise de “bandele est-europene”din supermarketurile din Albion crede că a desluşit misterul actului criminal, aparent inexplicabil. “Am făcut unele investigaţii şi în România, dacă te duci la un magazin şi cumperi ceva, în loc de mărunţişul cuvenit ca rest ţi se dau lame de gumă de mestecat. Probabil de aceea se fură guma de mestecat – înseamnă, efectiv, să fure bani”, a explicat David Walton, ofiţer de poliţie în Shrewsbury, citat de Daily Mail.
Cea mai mare valoare a unui astfel de furt de gumă de mestecat a fost de 750-800 de lire sterline. Cum poate ieși cineva dintr-un magazin sau din Marea Britanie cu gumă furată, în valoare de 800 de lire, nu se specifică în articol și nici polițistul citat nu lămurește acest aspect.