33 de persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc duminică, în Franța, între Amiens și Saint-Quentin.
Patru dintre acestea au suferit rănit grave, au anunțat autoritățile din departamentul Somme, citate de cotidianul Le Figaro, citat de RFI. Printre răniți se află doi cetățeni români, potrivit autorităților regionale franceze.
22 dintre cei 33 de răniți sunt cetățeni străini: doi români, 10 britanici, cinci americani, un spaniol, un australian, un cetățean din Mauritius, unul din Sri-Lanka și un japonez.
Unsprezece dintre răniți sunt cetățeni francezi.
Autocarul, care aparține companiei de transport Flixbus, a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră și apoi s-a răsturnat.
Accidentul s-a produs la ora locală 11:50 (ora României, 12:50), au precizat autoritățile franceze.