in

Grupare de proxeneți din Buzău exploata tinere în Marea Britanie. Membrii grupării făceau parte dintr-o „familie respectabilă”

O grupare de proxeneți constituită de o familie „respectabilă” din Buzău, a fost destructurată de DIICOT și poliția din România. Tinerele erau păcălite prin metoda “Loverboy” fiind apoi plasate în Spania, Germania și Marea Britanie

Familia din Buzău a ajuns în atenția DIICOT după ce a trimis tinere din România să se prostitueze în Marea Britanie, Spania, Germania și Elveția, scrie ziare.com.

Fetele erau racolate prin metoda „Loverboy”. Poliția și procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 13 percheziții la locuințele suspecților din Buzău și Prahova de unde au ridicat medii de stocare și bani proveniți din activitățile infracționale.

Anchetatorii au descoperit că gruparea era formată din 12 membri. Nouă persoane au fost aduse la audieri, la sediul DIICOT Buzău.

Cei care se ocupau de întreaga afacere erau membrii aceleiași familii din localitatea Merei: doi soți cu vârste de aproximativ 60 de ani, cei trei copii (doi bărbați cu vârste de 30 de ani și o fată de 25 de ani) dar și ginerele lor. Aceștia reușiseră să facă totul în așa fel încât să nu dea de bănuit.

Vecinii și cunoștințele susțin că toți membrii familiei erau persoane liniștite au arătat surse judiciare pentru Ziare.com.

Conform cercetărilor, în anul 2010 bănuiții s-ar fi constituit într-un grup structurat, cu scopul exploatării sexuale a mai multor tinere. Astfel, aceștia ar fi recrutat 18 tinere, dintre care 16 din România și două din Bulgaria. Ulterior, tinerele ar fi practicat prostituția în folosul bănuiților pe teritoriul Spaniei, Germaniei, Elveției și în Marea Britanie.

Patru români arestați în Irlanda pentru spălare de bani. 1,5 milioane de euro din fraude cibernetice, prostituție și furturi

Membrii grupului ar fi avut sarcini distincte în activitatea infracțională, prestabilite, cu rol de a recruta, de a determina tinerele să practice prostituția, de a selecta zonele și locațiile în vederea practicării prostituției, de a transfera în România prin interpuși sumele de bani obținute ilicit, respectiv de a învești banii prin achiziții în țară.

Pentru recrutare era utilizată metoda „lover boy”, ce constă în manifestarea fățarnică de sentimente de afecțiune însoțită de promisiunea întemeierii unei familii, promisiune materializată în unele cazuri prin încheierea formală de căsătorii, deziderat ce este condiționat de acumularea prealabilă de importante și aparent facile venituri materiale ce nu pot fi obținute în alt mod decât acela al practicării prostituției de către tânăra în cauză.

Tinerele erau cazate în apartamente închiriate ori în cluburile unde practicau prostituția și erau în permanență supravegheate de membrii grupării.

Banii obținuți din prostituție ajungeau la proxeneți prin mai multe metode:

– colectare personală de către proxeneți în situația în care aceștia se aflau în statele în care fetele practicau prostituția;

– sumele de bani erau transmise proxeneților aflați în România, de către tinerele în cauză ori alte persoane interpuse, prin sisteme de transfer monetar rapid, pe numele acestora ori pe numele unor persoane interpuse;

– tinerele strângeau sumele de bani obținute din prostituție, după care, reveneau periodic în România și le predau proxeneților;

Odată intrați în posesia sumelor de bani provenite din prostituție, proxeneții i-au investit în afaceri, imobile ori autoturisme de lux, bunuri achiziționate pe numele lor ori pe numele altor persoane și revândute ulterior, urmărindu-se, astfel, ascunderea sau disimularea originii ilicite a acestor bunuri, ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienței, dispoziției, circulației sau a proprietății bunurilor.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri, sumele de 21.900 de lei și 7.690 de euro și medii de stocare.

Pentru a-i prinde pe suspecți, autoritățile din România au cooperat cu autoritățile polițienești din Spania, Germania și Marea Britanie.

Prostituție cu românce în Agrigento, arestări și dezvăluiri incredibile: „Le puneau să se prostitueze și pe soacre”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Un grup din Marea Britanie cere desființarea Curții Constituționale. „Este în conflict cu poporul român”

Acuzații de sclavie modernă și exploatare. 10 români salvați de pe o proprietate din Suffolk