Menu
in

Guvernul de la Londra admite că Brexitul poate fi oprit de Parlamentul britanic

Parlamentul britanic are dreptul să respingă înţelegerea finală asupra Brexit-ului, admite pentru prima oară guvernul britanic, dând naştere astfel posibilităţii ca ieşirea Marii Britanii din Europa să poată fi oprită, scrie Romania Libera, conform The Independent.

Cabinetul May recunoaşte că „este foarte probabil” ca, odată terminate negocierile de retragere din UE, rezultatul să fie supus votului parlamentarilor, după ce această problemă a fost ridicată în faţa Înaltei Curţi.

După declaraţia guvernului care recunoaşte că Parlamentul ar putea exercita un oarecare control asupra acordului final de separare de Uniunea Europeană, lira sterlină a crescut brusc pe pieţele de schimb valutar.

Această schimbare de opinie a Cabinetului May, care până acum a refuzat să dea vreo importanţă diverselor solicitări ca Parlamentul să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte Brexit-ul, a apărut în a treia zi a procesului desfăşurat la Înalta Curte a Angliei, intentat pentru a obliga Guvernul Regatului Unit să obţină acordul parlamentului înainte de începerea negocierilor de ieşire din Uniunea Europeană.



Foto: The Independent

CITITI MAI MULT:

Ultimele audieri în dosarul Brexit. Înalta Curte din Londra decide dacă Guvernul poate trece peste Parlament

Un englez care a votat Brexit își face „mea culpa” în direct: „Am fost un prost”

Theresa May a decis când începe ieșirea din UE. „Vom fi o țară suverană și complet independentă”

Theresa May şi-a exprimat speranţa unui dialog deschis cu Rusia, la prima întrevedere cu Vladimir Putin

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version