in

Haos la bordul unui avion în aeroportul Manchester. O femeie a confundat ieșirea de urgență cu… toaleta

Un avion a decolat cu aproape opt ore întârziere de pe aeroportul din Manchester, după ce un pasager „ușor confuz” a deschis ușa de la ieșirea de urgență, pe care a confundat-o cu toaleta aeronavei, scrie The Guardian.

Zborul companiei Pakistan International Airways (PIA), cu destinația Islamabad, era pe punctul de a începe manevrele de decolare atunci când o femeie a deschis ușa greșită, lansând toboganul pentru situații de urgență.

Pasagera speriată a spus echipajului că a crezut că ușa era cea a toaletei. Compania aeriană și reprezentanții aeroportului din Manchester au confirmat detaliile incidentului.

Aeronava, cu aproape 400 de pasageri la bord, a decolat într-un final de pe aeroportul din Manchester, sâmbătă, în jurul orei 17.00, scrie The Guardian.

Avionul a ajuns la Islamabad cu o întârziere de șapte ore. Alte avioane care erau pregătite pentru decolare la aeroportul din Manchester au înregistrat și ele întârzieri din cauza incidentului.

Cu toate acestea, peripețiile nu s-au terminat aici. Zborul PK702 a reușit să decoleze doar după ce 38 de pasageri s-au oferit să renunțe la locurile lor, din cauza capacității de evacuare reduse. De asemenea, unii pasageri s-au plâns că bagajele lor au rămas pe aeroportul din Manchester.

„Sunt unul dintre cei 38 de pasageri care s-au oferit să renunțe la locul său, de pe zborul PK702, pentru ca aeronava să poată zbura către Islamabad, cu condiția ca bagajele noastre să ajungă la destinația corectă. Dar, atunci când am ajuns Ia Islamabad, am fost informați că de fapt bagajele au rămas la aeroportul din Manchester. Am suferit destul”, a scris cineva pe o rețea de socializare.

Un purtător de cuvânt pentru PIA a declarant că „toți pasagerii au primit cina, iar pasagerii debarcați au beneficiat de transport și cazare la hotel”. De asemenea, PIA regretă disconfortul creat din cauza incidentului.

Bătaie între mai mulți pasageri într-un avion Wizz Air care decolase de la Luton, avionul a anulat aterizarea din cauza lor

VIDEO (ATENȚIE, LIMBAJ LICENȚIOS!) – Cum amenința un român însoțitoarele de bord într-un avion WizzAir: „Zdreanță! Când ajungem în România îți rup…”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: Femeie înjunghiată în plină stradă, în timp ce își plimba copilul în cărucior. A refuzat să predea telefonul atacatorului

Tânăr băut, cu permis valabil doar în Marea Britanie, provoacă un accident în Suceava și fuge de la locul faptei