Menu
in

Hoţii de la metrou au fost condamnaţi



Poliţia din Londra a destructurat o bandă de români care a furat mii de lire sterline, iPod-uri şi telefoane mobile de la pasagerii metroului, scrie Evening Standard. Cei şase bărbaţi şi o femeie au dat loviturile într-o săptămână, în luna ianuarie, timp în care s-au cazat la un hotel din estul Londrei, luându-i în vizor pe călătorii metroului. Cei şaote au fost acum condamnaţi.

 

Banda de hoţi, toţi membri ai aceleaşi familii, a fost anihilată când poliţişti în civil au arestat în ianuarie 2011 un bărbat şi o femeie pentru furt în staţia Oxford Circus. Iulian Florea, de 59 de ani, şi Nuţi Bairam, de 32, au fost închişi de atunci, dar le-au spus detectivilor că au fost cazaţi într-o cameră a unui hotel de lângă gara Stratford.

Poliţia Britanică a Transporturilor a găsit imediat o vastă reţea de români care s-a cazat la hotel pe 14 ianuarie şi care urma să plece şapte zile mai târziu. Pe timpul unui raid, poliţiştii au descoperit o pradă bogată, formată din telefoane mobile, iPod-uri şi aproape £2.500 de , inclusiv euro şi bancnote scoţiene.

Şapte români au fost arestaţi şi condamnaţi la până 21 de luni de Tribunalul din Blackfriars, Londra, după ce au pledat vinovat la acuzaţia de complicitate la furt.

Ieşind de la tribunal, ofiţerul de poliţie Ed Torrance, de la unitatea de crimă organizată şi financiară de la Poliţia Britanică a Transporturilor, a spus: “Primii doi hoţi ne-au condus la un grup de hoţi de buzunare care au venit la Londra cu singurul scop de a fura de la călătorii metroului. Şi-au petrecut zilele furând în reţeaua de metrou. Unul dintre ei, Adriana Boacă, chiar şi-a lăsat copilul de zece ani în hotel în timp ce grupul s-a dus la furat. Aceştia sunt parte a unui grup organizat de hoţi de buzunare care călătoresc în diferite ţări şi fură de la oameni naivi înainte de a se reîntoarce acasă. Sper ca închisoarea să fie o oprelişte pentru toţi cei care se gândesc că pot veni la Londra şi comite acest tip de infracţiuni, pedeapsa cu detenţia arătând cât de în serios este luată această infracţiune de către tribunale”.

Steve Burton, director la departamentul de siguranţă al Transport for London, a spus: “Luăm foarte în serios furtul din buzunare şi ne vom asigura că infractorii vor ajunge în faţa justiţiei”.

Cei condamnaţi au fost fraţii Ion Boacă (44 ani) şi Adrian Boacă (43 ani), ambii primind 21 de luni, Gheorghe Boacă (52 ani), 15 luni, soţia sa Adriana Boacă (37 ani), 12 luni şi rudele lor Marin Ilie (56 ani), la 15 luni, Marian Morar (35 ani) a primit 13 luni şi Antonovici Duduianu (36 ani), a fost condamnat la 18 luni.

De asemenea, acestora li s-a interzis accesul la metrou pentru o perioadă de cinci ani conform Asbos (Măsuri împotriva comportamentelor antisociale). (sursa: Evening Standard)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version