Menu
in

Hunedoreanul Avram Iancu vrea să fie primul român care trece înot Canalul Mânecii

Un bibliotecar de 38 de ani, din Petroșani, ce poartă numele revoluționarului pașoptist Avram Iancu, și-a propus să traverseze înot Canalul Mânecii, potrivit Agerpres. El a declarat că antrenamentele sunt extrem de dure, deoarece distanța dintre cele două maluri trebuie parcursă de sportivi doar echipați în slip, la o temperatură a apei ce nu depășește 15 grade Celsius.

În cei aproape 200 de ani de la prima traversare a Canalului Mânecii, 900 de oameni au reușit să termine această cursă, dar printre ei nu se află niciun român.



„Doresc să fiu primul român care va reuși să înoate, cu succes, între cele două maluri ale Canalului Mânecii”, a declarat pentru Agerpres bibliotecarul Avram Iancu, menționând că a început pregătirile pentru acest moment încă din luna ianuarie.

El a declarat că a alergat peste 2.000 de kilometri pe trasee de munte din Masivul Parâng, iar în urmă cu câteva zile a efectuat primul antrenament în apa rece a Lacului Știurț, de lângă Petroșani, la o temperatură de aproximativ 3 grade Celsius.

„Am reușit să înot doar cinci-șase minute, pentru că apa este foarte rece, dar trebuie să mă aclimatizez cu condițiile pe care le voi întâlni pe Canalul Mânecii. Voi face mai multe asemenea sesiuni de pregătire, iar peste o lună voi încerca să înot în toate lacurile mari de acumulare din zonă. Cel mai greu va fi în lacul Vidra, pe care va trebui să-l pot trece de cel puțin cinci ori, fără oprire, pentru a totaliza astfel 40 de kilometri, cât estimez că voi înota în Canalul Mânecii”, a povestit Avram Iancu.

El va continua să înoate în apă foarte rece de cel puțin trei ori pe săptămână, iar zilnic va alerga câte cinci-șase kilometri în Parâng. La tot acest efort se vor adăuga câteva zeci de kilometri pe care-i va parcurge cu bicicleta, în fiecare zi, pe drumurile din vecinătatea Petroșaniului.

Hunedoreanul spune că este foarte determinat să ducă proba la bun sfârșit: „Am două motivații pentru acest demers. Primul ține de sentimentul de patriotism, pentru că niciun român n-a mai traversat înot Canalul Mânecii. Al doilea motiv este strâns legat de dragostea mea pentru copii. Vreau să dedic acest efort uriaș tuturor copiilor din lume, în special celor părăsiți de părinți”.

Românul are două fetițe, iar peste câteva săptămâni i se va naște a treia fiică.

Traversarea Canalului Mânecii va avea loc în prima săptămână din luna august, atunci când petroșeneanul a fost programat de către Channel Swimming Asociation, singura organizație abilită să organizeze, să aprobe și să ateste aceste încercări ale înotătorilor.

El a arătat că persoanele care doresc să străbată înot Canalul Mânecii trebuie să aibă și posibilități financiare pentru a reuși acest lucru, deoarece sportivii sunt monitorizați de o navă ce trebuie plătită cu 2.700 de lire sterline.

„Toate cheltuielile se ridică la aproximativ 7.000-8.000 de lire sterline. Nu am acum toți acești bani, dar până în august voi încerca să-i strâng de la autorități, companii și diverși sponsori privați. Sunt sigur că voi reuși”, a mai spus Avram Iancu.

Bărbatul din Petroșani este cunoscut în rândurile amatorilor de sporturi extreme. De curând a organizat o întrecere a schiorilor pe timp de noapte în Masivul Parâng, este practicant de arte marțiale și de triatlon, fiind campion de karate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version