Menu

Imigranții din Marea Britanie vor fi vaccinați gratis, indiferent dacă au sau nu dreptul de a locui în țară

Imigranții din Marea Britanie sunt eligibili să fie vaccinați împotriva COVID-19, indiferent dacă au sau nu dreptul legal de a trăi și lucra în țară, a anunțat lui guvernul de la Londra.

Oficialii au mai anunțat că vaccinarea nu va duce la verificări privind statutul lor, relatează Reuters citat de Agerpres.

Daily Mail scrie că persoanele din Marea Britanie care au intrat în țară ilegal vor fi încurajate să se înregistreze la medicul din zona în care trăiesc pentru a putea fi vaccinate când le va veni rândul.

O purtătoare de cuvânt a guvernului a declarat că “vaccinurile împotriva coronavirusului vor fi oferite gratuit tuturor celor care trăiesc în Regatul Unit, indiferent de statutul privind imigrația”.

“Persoanele înregistrate la medicul de familie (GP) vor fi contactate cât mai repede posibil și colaborăm cu parteneri și organizații independente pentru a-i contacta pe cei care nu sunt înregistrați la un GP, pentru a ne asigura că primesc şi ei vaccin”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Marea Britanie: 12 milioane de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19

Guvernul a precizat că pacienții care sunt vaccinați, primesc tratament sau sunt testați împotriva coronavirusului nu sunt supuși unor verificări privind statutul de imigrant. Marea Britanie a vaccinat deja cu primele doze peste 12 milioane de persoane.

Programul de vaccinare este în avans față de celelalte ţări europene, parțial pentru că Marea Britanie este primul stat care a aprobat vaccinurile de la Pfizer şi AstraZeneca. Strategia de vaccinare din Marea Britanie nu face o prioritate oficială din imigranți, ci se concentrează mai întâi pe vârstnici şi pe cei vulnerabili.

Cu toate acestea, unele țări europene au făcut o prioritate din vaccinarea refugiaților, dat fiind riscul ca persoanele nou ajunse în centrele de azil să răspândească boala. În Germania, solicitanții de azil au fost incluși în al doilea grup care va fi vaccinat, alături de persoanele de peste 70 de ani şi de polițiști, şi ar urma să înceapă să primească primele doze în martie, conform strategiei de vaccinare a guvernului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version