in

Încă 494 de persoane și-au pierdut viața în Marea Britanie din cauza coronavirusului. Angajații au început să revină la lucru

Guvernul britanic a anunțat miercuri, 13 mai, încă 494 de decese provocate de COVID-19 în Regatul Unit, numărul persoanelor ucise de noul coronavirus ajungând la 33.186.

În prima zi în care au fost ridicate o parte a restricțiilor luate pentru combaterea pandemiei, introduse în luna martie, au fost confirmate 3.242 de noi cazuri de COVID-19, în urma efectuării a 87.063 de teste.

Angajații care nu pot lucra de acasă, mai ales cei din construcții și industrie, au început de miercuri să revină la lucru în Anglia, nu însă și în Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor, care consideră prematură relaxarea parțială decisă de premierul Boris Johnson și s-au delimitat de planul acestuia de reducere a restricțiilor.

Mesaj din partea Poliției Transporturi britanice pentru londonezi: „Evitați transportul public cu orice preț!”

Conform planului guvernamental, școlile rămân închise până în iunie și redeschiderea activităților neesențiale, precum restaurantele ori saloanele de înfrumusețare, nu va fi decisă până în iulie.

Revenirea la lucru a condus la aglomerație în transportul public, unde nu s-a putut respecta regula distanțării sociale.

Premierul Johnson a transmis parlamentului că discută cu societatea de transport public TfL pentru stabilirea unor măsuri care să decongestioneze transportul în comun, cum ar fi suplimentarea capacității.

El a cerut de asemenea cetățenilor ca, în măsura posibilului, să recurgă la modalități alternative de transport, cum ar fi mașina personală, bicicleta sau chiar mersul pe jos, în timp ce a solicitat companiilor să decaleze programul de lucru al angajaților, pentru a se evita aglomerația în mijloacele de transport la orele de vârf.

Merkel, apel urgent: „Păstrați distanța și purtați măști. Respectați-vă unul pe celălalt!” – VIDEO

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Economia britanică a căzut cu 5,8% în luna martie, cel mai abrupt declin din acest secol

Bebeluș în vârstă de numai trei zile moare după ce mama este testată pozitiv pentru coronavirus