Menu

Încă o zi neagră pentru România. 591 de oameni au murit din cauza COVID. Cei mai mulți nevaccinați

Ultimele 24 de ore reprezintă cea mai neagră zi a recordurilor COVID din România, unde au murit 591 de persoane.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în intervalul 01.11.2021 (10:00) – 02.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 591 de decese (279 bărbați și 312 femei), din care cinci anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita,  Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Din totalul de 591 de pacienți decedați, 541 erau nevaccinați și 50 vaccinați.

Dintre cele 591 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 162 la categoria de vârstă 60-69 ani, 187 la categoria de vârstă 70-79 ani și 155 la categoria de vârstă peste 80 ani.

România nu recunoaște certificatele COVID eliberate în Marea Britanie: „Avem probleme cu românii care au certificate din UK”

555 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Un deces înregistrat este al unui pacient infectat în străinătate și raportat de DSP București.

Până astăzi, 2 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.666.097 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.636 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.073 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 160 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 48.664 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.


…Încă o zi neagră pentru România. 591 de oameni au murit din cauza COVID. Cei mai mulți nevaccinați…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version