Menu
in

Instanța a luat copilul unei românce și l-a încredințat tatălui homosexual și partenerului acestuia

Un judecător al Înaltei Curți din Marea Britanie a decis ca o fată în vârstă de un an și trei luni, a unei românce pe care o consideră „homofobă” să locuiască alături de tatăl său gay și de partenerul acestuia. Potrivit Daily Mail, judecătorul a constatat că femeia a mințit atunci când a fost de acord să devină mamă surogat pentru copilul dorit cu disperare de cuplul de homosexuali.



De fapt, a arătat instanța, ea a dorit copilul pentru ea și l-a considerat pe tatăl fetei doar un donator de spermă. Mai mult, judecătorul a spus că mama și-a folosit fiica pentru a manipula instanța, încercând să discrediteze cuplul de homosexuali într-un mod homofob și ofensator.

De asemenea, instanța a constatat că femeia a botezat copilul în rit ortodox, cu toate că exista o hotărâre judecătorească ce îi interzicea acest lucru fără acordul tatălui și al partenerului acestuia.

În hotărârea sa, scrie Daily Mail, judecătorul a arătat că fata nu trebuie să fie afectată de opiniile negative pe care mama sa le are cu privire la tată, deoarece aceasta i-ar „afecta în mod direct propriul sentiment de identitate”.

Mai mult, instanța a ordonat ca fata să locuiască împreună cu tatăl său și cu partenerul acestuia, iar mama să o poată vizita doar sub supravegherea lucrătorilor sociali.

Potrivit sursei citate, mama și tatăl copilului se cunoșteau de pe când erau adolescenți. În 2013, cei doi au fost de acord ca femeia să fie mamă surogat pentru copilul cuplului de homosexuali.

Ea a declarat însă în instanță că înțelegerea nu l-a inclus și pe partenerul românului și că ea este cea care a avut grijă de copil după ce s-a născut. După ce copilul a fost conceput printr-o metodă artificială, mama a locuit împreună cu cuplul gay în sudul Londrei.

Judecătorul a spus că, în ianuarie 2004, mama a mers la spital pentru a naște fără a-i spune tatălui, pentru ca apoi să îl acționeze în instanță.

În hotărârea pe care a dat-o, judecătorul a ținut cont că mama a folosit „imagini stereotipice și descrieri ale bărbaților gay”. Potrivit Daily Mail, „ea a insinuat că bărbații homosexuali au un comportament sexual dezinhibat” și că „sunt neloiali din punct de vedere sexual”.

De asemenea, a mai spus judecătorul, mama a dus copilul la spital, cu toate că nu era nimic în neregulă cu el, doar pentru a-i acuza pe cei doi homosexuali.

Mai mult, ea s-a folosit de canalele Facebook pentru a atrage și alți oameni de partea sa.

Judecătorul a considerat că mama a uzurpat dreptul de a-i pune numele copilului și de a-i stabili religia, botezându-l în religia sa, ortodoxă, cu toate că tatăl este protestant, iar partenerul acestuia este romano-catolic.

De asemenea, instanța a mai motivat hotărârea și prin faptul că mama „a decis să alăpteze copilul la comanda și să doarmă cu el”, ceea ce a afectat timpul pe care tatăl ar fi trebuit să îl petreacă alături de fată.

În timpul procesului, mama a afirmat că i-au fost călcate în picioare drepturile, susținând că tatăl și partenerul său au încercat să smulgă copilul de la pieptul său pentru a-și clădi o familie, în timp ce ea a fost discriminată.

Cu toate acestea, judecătorul a spus că în instanță mama a fost asertivă și agresivă.

Potrivit instanței, ea a „i-a indus în eroare în mod deliberat pe tată și pe partenerul acestuia cu privire la intențiile sale sau și le-a schimbat în timp ce sarcina a progresat”.

De asemenea, judecătorul a constatat că cei doi bărbați gay sunt „în mod clar devotați unul altuia”.

În acest caz, tatăl „este cel care a arătat că are capacitatea de a-i permite copilului să ajungă un adult fericit, echilibrat și sănătos și el este cel care o poate ajuta să își atingă cel mai înalt potențial.”


Vor face sex în direct la tv și vor discuta despre experiența avută

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version