Menu
in

IPS Teodosie: “Nu ştim prea multe despre acest vaccin. Nimeni nu şi-l ASUMĂ”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (IPS) Teodosie, face noi declaraţii controversate legate de vaccin, afirmând că nu ar exista nişte prospecte precise şi o asumare a producătorilor acestor seruri anti Covid, scrie News.ro.

El consideră că în această perioadă “medicina nu mai are logică”, a devenit o ipoteză şi nu mai este ştiinţă. ÎPS susţine că persoanele care au COVID şi se vaccinează mor.
Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, joi, în cadrul emisiunii Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, dacă vaccinul anti-COVID este “lepădare, este pecetea sau Antihristul”.

“Nu putem spune că este pecetea, dar nu ştim prea multe despre vaccin. De aceea, mulţi sunt îndoielnici, nu putem să îi silim să nu fie îndoielnici. Sigur că nu există nişte prospecte precise, nu există o asumare a celor care pun acest vaccin. Vaccinurile clasice pe care noi le-am făcut erau asumate, acesta este experimental, nu este asumat, a produs atâtea neajunsuri. Pentru că este o obligaţie, tot ce este obligat nu este de la Dumnezeu, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. De aceea, orice om îşi pune întrebarea cum să facem ceva inconştienţi? Bine este să fim conştienţi când facem ceva”, a afirmat IPS Teodosie.

El a susţinut că nici producătorii vaccinului nu şi-l asumă.

“Nici medicul nu îţi poate tălmăci cât este de precis, cât este de folositor, nici ei pentru că, dacă producătorii vaccinului nu şi-l asumă, toţi care se vaccinează dau o semnătură prin care şi-l asumă, dar şi-l asumă orbeşte şi atunci cine ne orbeşte pe noi? Satana ne orbeşte. De aceea, mulţi spun că este pecetea datorită modului cum este tratat acest vaccin, ca o obligaţie, o normă de vaccinare. Trebuie ca oamenii să aibă discernământ, să fie în cunoştinţă de cauză şi atunci nu ştim nici dacă este pecetea, nici dacă este pecetea. Oricum, nu e pecetea lui Antihrist, că Antihrist nu a venit”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.

El a declarat că pandemia s-a răspândit şi în ţările cu populaţie majoritară vaccinată.

ÎPS Teodosie: „În altar nu sunt microbi, susţin chiar specialiștii de la NASA”

“Iată cât de mult s-a răspândit, avem dovada, în ţările cu vaccinare de 80 şi ceva la sută s-au îmbolnăvit cei vaccinaţi consistent”, a amintit IPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a continuat şi a menţionat că medicina nu mai are logică în această perioadă.

“Singura perioadă în care medicina nu mai are logică. A fost acaparată de administraţie, de politic. Nu mai are logică. În ce fel de medicină să ne încredem? Nu mai este ştiinţă. Unde e ştiinţa? Ştiinţa reală nu se contrazice. E o ipoteză, nu mai este ştiinţă. Când ceva este ipotetic, nu poţi să crezi în ceva ipotetic. Ştiinţa vine cu date precise, cu experienţe, cu clarificări”, a mai declarat IPS Teodosie.

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a mai afirmat că oamenii au fost trimişi în turmă să se vaccineze, precizând că a văzut o mare imoralitate în această măsură.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 3.7]
Exit mobile version