in

Irlanda. Bandă de proxeneți români, urmărire ca-n filme în central orașului Dublin. Bărbat înjunghiat de 13 ori




Un român în vârstă de 30 de ani a fost înjunghiat de 13 ori în urma unui atac ce a avut loc luni, 20 august, în centrul orașului Dublin, Irlanda.

Anchetatorii cred că atacatorii și victima se cunosc și au legături cu grupurile de crimă organizată din România, implicate în comerțul cu prostituate din oraș, scrie Irish Mirror.

Atacul șocant s-a produs în apropierea stației Connolly, din centrul Dublin.

O mașină a tamponat o autoturismul victimei, oprindu-l în trafic, după o urmărire ca în filme. Apoi, mai multe persoane au coborât, iar bărbatul de 30 de ani a fugit. Rivalii l-au prins ceva mai încolo și l-au înjunghiat de 13 ori. Victima se află la spital, cu răni care nu îi pun în pericol viața.

Înainte de acest eveniment, a existat o altă dispută, potrivit poliției, două autoturisme pline cu oameni trecând în mare viteză prin oraș.

Cei implicați sunt căutați cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că nu au fost făcute arestări, iar investigațiile continuă.

În 2017, 304 de femei, bărbați transgender și bărbați, au suferit violențe fizice, violuri și agresiuni sexuale din partea proxeneților, traficanților, cumpărătorilor de sex și altor infractori.

Devaliza conturile bătrânilor. «Bestia din est» a primit interdicție de a intra în Irlanda




Britanic șocat de ce a găsit pe autostradă în România: „În ce an suntem? 2018?”

VIDEO – Luton. L-a bătut cu o rangă până l-a desfigurat. Șapte ani și jumătate de închisoare pentru Nicolae Artan