Menu

Jigniți din nou în DAILY MAIL. Editorialistul Richard Littlejohn: „Furtul și cerșitul, meserii tradiționale românești”

Tabloidiul Daily Mail continuă campania de defăimare a românilor. Într-un editorial acid la adresa românilor și a „minunatei libertăți a circulației” din UE, acidul jurnalist Richard Littlejohn afirmă, nici mai mult, nici mai puțin, că în România cerșitul și furtul din buzunare sunt meserii tradiționale.



Fără să fie deranjat de autoritățile românești sau britanice, Littlejohn, unul dintre cei mai influenți jurnaliști britanici, ne bagă pe toți în aceeași oală, ignorând faptul că cei mai mulți români din Marea Britanie își câștigă pâinea muncind cinstit.

Jurnalistul pleacă de la cele anunțate, în urmă cu o săptămână, de Poliția Metropolitană, și anume că există bande de infractori care folosesc o metodă de furt inventată de niște români. Nu este musai ca și cei care o folosesc să fie români, și nici polițiștii nu au spus așa ceva.

Plus că singura astfel de bandă care acționa astfel în Marea Britanie a fost prinsă și arestată anul tecut, în noiembrie.

Totuși, Littlejohn trage concluzia că toți românii sunt obișnuiți de mici cu furtul, întrucât aceasta este o meserie tradițională la noi în țară.

Ironic, el scrie că „imigrația din România a îmbunătățit societatea noastră”. „Unde am fi fără încântătoarele tabere de țigani și interesantele expoziții de meșteșuguri tradiționale românești precum cerșitul și furtul din buzunare”, continuă Littlejohn.

„Desigur, ei îi pot învăța pe infractorii noștri un truc sau două”, mai scrie jurnalistul Daily Mai, parafrazându-l pe prințul Charles care a declarat mai demult: „Românii? Ne pot învăța un lucru sau două”.

Apoi, Littlejohn scrie că românii sunt responsabili pentru 90% din furturile din bancomate în Londra, citând Poliția Metropolitană. Este o statistică pe care Poliția Metropolitană a infirmat-o cu mai multe ocazii, însă la care Daily Mail nu renunță, chiar dacă este falsă.

Littlejohn descrie apoi metoda de furt denumită „Romanian Rollover” și face o comparație cu Vestul Sălbatic: „Pare a fi un jaf de tren îndrăzneț dat de Butch Cassidy și Sundance Kid.”

„Acest gen de infracțiune nu era cunoscut până când granițele noastre s-au deschis pentru imigranții români, în urmă cu zece ani”, mai scrie editorialistul, chiar dacă România a intrat în UE doar de opt ani.

„Nu este minunată “libertatea de circulație” în UE?”, se întreabă în retoric, în final, Richard Littlejohn.


Operațiunea Trivium: Doi români arestați pentru trafic de droguri. Aveau portbagajul plin cu canabis

Cum funcționează „Rostogolirea românească”. Hoții atacă tirurile de pe capota mașinii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version