Menu
in

Keith Vaz: UKIP să își ceară scuze pentru că a MINȚIT oamenii cu privire la invazia românilor

Biroul Național de Statistică (ONS) a transmis, ieri, că numărul românilor și bulgarilor care muncesc acum în Marea Britanie este mai mic cu 4.000 de persoane față de sfârșitul anului trecut. După publicarea statisticilor, politicienii puterii, dar și ai opoziției, au cerut UKIP să își ceară scuze pentru că a mințit în legătură cu afluxul de români și bulgari de după ridicare restricțiilor.

Cu toate acestea, extremiștii continuă să susțină că sutele de mii de români nu vor întârzia să apară în decursul acestui an.



Danny Alexander, secretarul șef al trezoreriei, a comentat: „Cifrele arată minciuna cu care a speriat UKIP oamenii , atunci când a vorbit despre imigrație. Numărul foarte modest al românilor și bulgarilor care au venit să lucreze în Marea Britanie în acest an este în contrast puternic cu retorica inflamatorie de la începutul acestui an.”

„Aceste cifre arată că UKIP vânează temerile oamenilor și îi hrănește cu prejudecăți”, a declarat la rândul său ministrul pentru Asistență Socială, Anna Soubry.

Parlamentarul labursit Keith Vaz a cerut UKIP să își ceară scuze pentru răspândirea temerilor cu privire la un nou val de imigranți.

Tomescu: Creșterea numărului de NINo nu înseamnă mai mulți români în Marea Britanie

Ambasadorul României, dr. Ion Jinga, a declarat că cifrele justifică previziunile sale că nu va exista un exod din țara noastră: „Eu cred că este timpul acum să se oprească această teamă și campanie incorectă față de români și să se concentreze pe ceea ce putem face împreună pentru viitorul nostru comun “, a scris el în Huffington Post.

Ion Jinga a mai spus că românii preferă alte țări vest-europene: „Românii care au vrut să emigreze deja au făcut acest lucru, iar comunitatea noastră din Marea Britanie este semnificativ mai mică decât cele din alte state membre ale UE, cum ar fi Spania, Italia, Franța sau Germania”.

Fostul ministru al Imigrației, Mark Harper, a declarat că noile cifre dovedesc faptul că previziunile au fost greșite: „Așa cum am spus înainte de finalizarea controalelor de tranziție, nu am fost singura țară care a ridicat restricțiile – alte opt state membre ale UE, printre care Germania, au fost în aceeași situație.” Harper a declarat că și reformele coaliției în ceea ce privește imigrația au jucat un rol în diminuarea numărului de români și bulgari.

Cifrele Comisiei Europene arată că, înainte de ridicarea restricțiilor, mai mulți români și bulgari munceau în țări vest-europene. Anul trecut, de pildă, erau în jur de un milion de români în Spania, 900.000 în Italia și mai mult de 250.000 în Germania.

Însă extremiștii de la UKIP nu recunosc nicidecum că au greșit și nu doresc să își ceară scuze. Ei spun că nu se abat niciun centimetru de la previziunile cu privire la imigrația din România. Un purtător de cuvât al acestui partid a declarat că niciun specialist nu ar face statistici pe un trimestru. El a spus că până la sfârșitul anului vor fi aici „sute de mii de români și bulgari”.

MigrationWatch: Peste 500.000 de europeni vor „invada” Marea Britanie în următorii patru ani

 

La rândul său, liderul UKIP, Nigel Farage, a spus că cifrele reprezintă de fapt o creștere uriașă a numărului de lucrători străini care vin în Marea Britanie: „Acest Guvern a demonstrat nu are absolut nici un control asupra granițelor Marii Britanii și nu are nici o intenție de a pune în poporul britanic pe primul plan”.

Președintele organizației anti-imigrație MigrationWatch, sir Andrew Green, este de acord cu Farage. El a declarat că numărul de români și bulgari a scăzut cu 4.000 față de anul trecut, dar a crescut cu 28.000 față de primul trimestru al lui 2013. Asta, spune Green, înseamnă că cifrele au tendința să fluctueze.

Biroul Național de Statistică a mai descoperit 350.000 de imigranți din UE

„O creștere cu 28.000 este semnificativă, având în vedere că acești lucrători au fost obiectul unor restricții în primele trei trimestre ale perioadei (…) Ne așteptăm ca numărul să se mărească în mod constant, astfel încât să fie o creștere a populației ca urmare a imigrației din România și Bulgaria, la aproximativ 50.000 pe an, în următorii cinci ani. Statistica de ieri nu este incompatibilă cu această estimare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version