Menu

Lege pentru diaspora: Ministerul Românilor de Pretutindeni trimite atașați diplomatici și oferă burse de studiu



Modificările legislative aduse de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) Legii nr. 299/ 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni au trecut de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului cu 230 de voturi pentru, 20 abțineri și 4 împotrivă. Voturile împotrivă și abținerile au fost de la USR.

„Astăzi, proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni a primit votul final: 230 de voturi pentru, 20 abtineri si 4 impotriva. Urmează să fie trimis spre promulgare președintelui. Prin modificările aduse, MRP va reuși să fie mai prezent, mai activ, mai aproape de românii din diaspora. Vom putea acorda sprijin financiar extins și la alte categorii de cheltuieli, neeligibile până la momentul modificărilor, vom putea finanța mai multe burse pentru copiii români, MRP va avea atașați de diaspora, acolo unde identificăm cele mai mari nevoi, practic vom avea o colaborare mai strânsă cu autoritățile locale pentru românii noștri.”, a scris pe pagina sa ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.

Potrivit Ministerului, aprobarea acestui act normativ va face posibilă:

– detașarea personalului MRP în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe sub forma atașaților diplomatici pentru comunitățile românești din străinătate;

acordarea de burse de studiu în vederea aprofundării cunoștințelor de limba română și pentru afirmarea identității;

înființarea Agenției pentru Cercetare, Strategie și Sprijin pentru Diaspora, având rol de sinteză și analiză cu privire la domeniul protecției drepturilor diasporei. Aceasta se va ocupa cu elaborarea de pachete de informații și campanii de diseminare de informații pentru tematici de interes în rândul românilor aflați în afara granițelor precum: oportunitățile de accesare a finanțărilor nerambursabile din fondurile naționale și europene, identificarea și explicarea în detaliu a facilităților  fiscale pentru demararea de afaceri, investiții, prezentarea opțiunilor de formare profesională, educațională etc. existente în România.

Prin aceste măsuri MRP își consolidează rolul de partener pentru orice asociație sau organizație care propune proiecte sau poate produce rezultate concrete pentru comunitățile românești din afara granițelor și propune să le fie aproape românilor indiferent de locul în care trăiesc, învață sau locuiesc.

Inițierea acestui proiect de lege este motivată atât de necesitatea armonizării dispozițiilor legale în domeniul românilor de pretutindeni cu situația actuală existentă în comunitățile românești, precum și de dorința de eficientizare a activității desfășurate la nivelul MRP.

Legea urmează să fie promulgată.

Proiect de lege. Părinții din diaspora vor putea să își viziteze copiii din țară pe banii statului

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version