Menu
in

Leicester. Român beat, înarmat cu un cuțit, își alerga soția pe stradă

Un român de 31 de ani este arestat în Leicester după ce și-a alergat soția pe stradă, înarmat cu un cuțit. Mai mult, bărbatul ținea în brațe și un copil mic, căruia i-a pus viața în pericol.

Daniel Ștefan era în stare de ebrietate, pe 4 decembrie anul trecut, când a ieșit în stradă, ținându-și în brațe copilul, amenințându-și soția, care urla îngrozită, cu un cuțit de bucătărie.

Polițiștii sosiți la fața locului l-au reținut, înainte să se întâmple o tragedie.

Românul a recunoscut că era beat și a avut un comportament amenințător în public.

Procurorul a declarat la Leicester Crown Court: „Polițiștii au fost anunțați la ora 11:00 că inculpatul ținea un cuțit mare cu mâna ridicată și transporta un copil de doi ani în celălalt braț.”

„Urmărea o femeie care fugea și urla pe Mayfield Road. Când ofițerii l-au oprit pe Ștefan, acesta a lăsat copilul pe care îl ținea de mână, dar a rămas înarmat cu cuțitul”, a mai spus anchetatorul.

Copilul a fost dus în siguranță înainte ca Ștefan să fie dezarmat și reținut.

Românul a plâns în timpul audierii susținând că a fost doar „o ceartă ușoară de familie”.

Avocatul său a declarat că acesta a fost arestat în momentul incidentului, iar familia sa, inclusiv soția, se aflau în sală pentru a-l susține.

Apărătorul a mai spus că cei doi sunt împreună din copilărie și că nu este un caz tipic de infracțiune cu o armă albă.

Crimă între români în Dagenham. Și-a ucis cumnatul cu o lovitură de cuțit în spate

„A fost punctul culminant al unei discuții familiale pe care îl putem avea toți cu partenerii noștri”, ” a argumentat acesta.

Avocatul a mai spus că, de fapt, românul tăia un pui la masă și a luat cuțitul cu el pentru a nu se răni copiii și l-a scos din buzunar pentru că devenise incomod.

Partenera lui Ștefan nu a depus o plângere la poliție cu privire la incident, iar avocatul a spus că totul a fost amplificat de prezența poliției.

„Este cuprins de remușcări și își iubește imens partenera și copiii”, a mai spus avocatul.

Românul a fost dus din nou în arest, până la noul termen de judecată ce va avea loc în luna martie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version