Menu
in

Londra. Ce bestii! Au violat o femeie de 53 de ani în plină zi. Sentințe grele pentru doi români

Doi cetățeni români au primit în total peste 30 de ani de închisoare pentru atacarea și violarea unei femei în Carshalton, sudul Londrei.

Cei doi, Radian Cojocaru, de 33 de ani, și Gabriel Bejinariu, 21 de ani, ambii fără locuință fixă, au atacat o femeie de 53 de ani, pe 14 octombrie anul trecut.

Cei doi se întâlniseră, potrivit Poliției Metropolitane, într-o stație de tren din centrul Londrei, pe 13 octombrie și au călătorit spre sud a doua zi.

Violul s-a produs pe o alee necirculată, însă cei doi au fost văzuți de un trecător și au fugit. Urmăriți de acesta, Cojocaru a fost reținut pe capota unei mașini până la sosirea poliției. Bejinariu a fost arestat după câteva zile, în urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere.

Cei doi au fost acuzați de viol și agresiune și au fost judecați.

Bejinariu a pledat nevinovat și a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru complicitate al viol și cinci ani pentru viol. De asemenea, a fost condamnat la patru ani pentru tentativă de viol. Pedepsele se vor desfășura în același timp.

Cojocaru a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce a pledat vinovat pentru complicitate la viol și viol.

A fost un atac șocant a doi străini asupra unei femei singure, în plină zi. Curajul unui cetățean ne-a permis să îl arestăm pe unul dintre făptași și vreau să îi mulțumesc pentru acțiunea sa curajoasă”, a declarat Keith Ward, din cadrul departamentului de abuzuri împotriva copiilor și infracțiuni sexuale din Poliția Metropolitană.

Consulul României în Jersey despre cazul celor cinci violatori români: „Nu reprezintă cei 3.000 de români care se află pe insulă”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version