Menu
in

Londra: Judecătorii britanici au respins cererea României de extrădare a omului de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat la 7 ani de închisoare

Un complet de judecată al Înaltei Curți din Londra a respins, vineri, 11 iunie, cererea României de extrădare a omului de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu.

Decizia ar fi avut în vedere faptul că Popoviciu „nu a beneficiat în România de un proces echitabil”, scrie Gândul.

Decizia poate fi contestată de statul român printr-un apel la Curtea Supremă a Marii Britanii, dar probabilitatea ca această soluție să fie modificată este foarte mică. Statul român ar trebui să dovedească faptul că decizia judecătorilor britanici ar fi încălcat legi fundamentale cu impact public.

Marea Britanie. O instanță a decis extrădarea în România a miliardarului fugar Puiu Popoviciu

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, în august 2017, la 7 ani de închisoare, în dosarul „Ferma Băneasa”. În același dosar, cinci inculpați au primit pedepse între 2 și 6 ani, iar alți cinci au scăpat de condamnări pentru că răspunderea pentru faptele de care sunt acuzați s-a prescris.

„Dosarul Băneasa” a fost judecat patru ani și jumătate, iar acuzațiile de corupție și de abuz în serviciu pentru care au fost trimiși în judecată Puiu Popoviciu și alte 10 persoane au fost legate de un teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Acest teren a aparţinut domeniului public al statului și a ajuns aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu, deși legea interzicea o astfel de tranzacționare.

Terenul fusese evaluat la doar un dolar pe metrul pătrat, însă valoarea de piață la acel moment era de 150 de euro. Pe terenul respectiv s-au construit ulterior centrul comercial Băneasa Shopping City, Ambasada SUA și un ansamblu rezidențial, mai scrie Gândul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version