Menu
in

Lucian Bute va boxa la Nottingham pe 26 mai



Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a confirmat că boxerul Lucian Bute îşi va pune în joc centura IBF la 26 mai, la Nottingham, în faţa britanicului Carl Froch. Obreja a declarat pentru Mediafax că detaliile galei au fost stabilite și semnate în cursul serii de joi, 1martie.

Eddie Hearn, managerul pugilistului britanic, a spus pentru sportinglife.com că “Suntem încântaţi că ne-am înţeles asupra condiţiilor şi cred că acesta va fi unul dintre cele mai importante evenimente din boxul britanic pentru mulţi ani de acum înainte. Îi respect pe Lucian şi echipa sa pentru că au acceptat să vină acasă la Carl, dar sunt convins că Froch va deveni campion mondial”.

La rândul său, preşedintele InterBox, Jean Bedard, a afirmat că gruparea canadiană a făcut mai multe concesii pentru ca meciul să aibă loc. “Am fost insistenţi, dar am făcut câteva concesii, pentru că Lucian, fanii şi partenerii noştri îşi doreau acest meci. De asemenea, sunt convins că Lucian îi va reduce la tăcere pe critici. Lucian a dat dovadă de mult curaj acceptând să evolueze pe teritoriul adversarului”, a spus Bedard.

Capital FM Arena, unde va avea loc gala, are o capacitate de 7.500 de locuri.

Campionul mondial al versiunii IBF, Lucian Bute, a declarat pentru boxinginsider.com că este pregătit să lupte acasă la britanicul Carl Froch, care a fost desemnat challenger obligatoriu al pugilistului român, el fiind convins că un meci la Nottingham îi va da o energie suplimentară. “Cred că la toată experienţa pe care o am acum, este timpul ca eu să lupt departe de casă şi ştiu că nu va fi uşor. Însă cred că am experienţă din punct de vedere psihologic, dar şi puterea să administrez totul. Va fi ceva special pentru mine. Ştiu cum este să lupţi în faţa a 15.000 de oameni, iar adversarul să aibă doar 100 de fani în public. Acum, dacă voi merge la Nottingham, vor fi 15.000 de fani împotriva mea şi doar 100 de partea mea, astfel că voi simţi cum este să lupţi departe de casă. Îmbrăţişez ideea de a lupta pe terenul adversarului. Acest lucru îmi va da energie, voi fi mai agresiv, voi fi solid şi intenţionez să obţin un rezultat important departe de casă, iar acest lucru îmi va face bine”, a spus Bute.

Lucian Bute l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize şi şi-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv, în 6 noiembrie, în cadrul unei gale la Quebec. Bute, în vârstă de 31 de ani, are 30 de victorii la profesionişti, din care 24 prin KO şi nicio înfrângere. Adversrul său, Carl Froch, are tot 30 de meciuri disputate, dintre care 28 de victorii şi 2 înfrângeri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version