Menu

Lupta împotriva imigrației naște inepții



de Mircea Maer

De peste un an, Guvernul Majestății Sale ne spune cum va lupta împotriva imigrației. În fiecare zi auzim de legi sau măsuri care sunt sau vor fi luate pentru reducerea numărului de imigranți, din afara, dar și din interiorul Uniunii Europene.  Pe de altă parte, nimeni nu spune de ce trebuie redusă imigrația, în afară de “povara” pe care intrușii o pun pe Sistemul de Sănătate Britanic (NHS), o structură ale cărei calități sunt mai degrabă umflate cu pompa decât atractive, cel puțin pentru europeni.

Singurele uși deschise imigranților în spitalele NHS, indiferent de unde vin ei, sunt cele ale serviciilor de urgență, cu alte cuvinte ai acces la o aspirină și un pahar cu apă. Până la urmă, cei care au trecut vreodată pragul unui spital britanic știu foarte bine peste ce au dat în cabinetele medicale.

În afară de zâmbetul larg al stagiarului cam habarnist, nu știu câți pot spune că au plecat de acolo mulțumiți și siguri de însănătoșire. Polonezii, dar și românii, preferă să își caute sănătatea pe la clinicile private din țările lor. Iar în ceea ce privește dentiștii din Marea Britanie, unele filme horror par comedii mute în comparație cu ce povestesc pacienții cu dureri de măsele.

Acum câteva luni, ministrul de Interne Theresa May, aliat cu omologi din Germania și Olanda, s-au plâns la Comisia Europeană că țările lor au devenit un tărâm al făgăduinței pentru cei care vor să obțină beneficii sociale fără să fi muncit o zi în sistem. Numai că acest invocat “turism social” trebuia și demonstrat. Iar când a trebuit să facă acest lucru, doamna May, cel puțin, a ridicat din umeri și s-a stropșit la Comisie că nu e vorba de cantitate, iar ministerul său nu are date despre europenii care ar veni aici să petreacă pe sudoarea vajnicului popor britanic.

Ciudat! În ceea ce privește românii din UK, datele furnizate chiar de un departament aflat în subordinea sa sunt extrem de clare și spun că beneficiile sociale pe care le iau aceștia sunt insignifiante. De asemenea, Germania a anunțat că un “înficoșător” procent de 0,4% din ajutoarele sociale merg la persoane născute în România. Mă gândesc dacă miniștrii de Interne ai celor două țări nu aveau cunoștință despre toate acestea mai înainte de să vină cu astfel de prostii în fața Comisiei Europene?

Dar „lupta împotriva imigrației” nu se oprește aici. Parcă într-un efort de a arăta că penibilul s-a născut în Guvernul Cameron, același minister de Interne a plimbat prin Londra, prin orașele unde locuiesc cei mai mulți români, niște camionete publicitare pe care a mâzgălit, teatral, o pereche de cătușe, cu mesajul pentru imigranții ilegali: “Plecați acasă sau veți fi arestați!”

Probabil că s-a cheltuit cu acest circ ieftin mai mult decât cu alocațiile copiilor de români, ai căror părinți fac munci de ocnași prin capitala fostului Imperiu. Rezultatul?  Un singur imigrant a plecat acasă. Însă acțiunea ministerului de Interne a primit eticheta “rasistă” până și din partea extremiștilor UKIP.

Până la sfârșitul anului, va intra în vigoare celebra lege a imigrației. Ca să puncteze parcă o campanie total lipsită de sens, Guvernul Majestății Sale a început astfel un război cu unii dintre cei mai buni contribuabili la bugetul statului britanic: studenții străini.

Dacă ar trebui să fac o comparație între acest cabinet conservator și unul din România post-decembristă, l-aș alege, fără să stau prea mult pe gânduri, pe cel condus de nea Nicu Văcăroiu. Pentru că numai starea de ebrietate poate influența niște oameni care se pretend inteligenți să facă asemenea lucruri trăsnite.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version