Menu
in

Luton: Copil român de 2 ani se zbate între viață și moarte după ce a căzut de la etajul unei case. Mama a vrut să se arunce după micuț

Un copil român în vârstă de numai doi ani a căzut de la fereastra unui imobil din Luton și este în stare gravă, potrivit Daily Express.

Tragedia s-a întâmplat pe 27 iunie, în jurul orei 13.00. Paramedicii și poliția au venit la fața locului, iar micuțul a fost transportat la spital, unde a rămas în stare critică.

Un martor a spus că un băiat a fost rănit după ce a căzut de la o fereastră.

Un purtător de cuvânt al poliției din Bedfordshire a declarat: „Serviciile de urgență au participat la un incident în care un copil a căzut de la primul etaj al unui apartament în Wellington Street, Luton.

Emil Mitrofan, în vârstă de 43 de ani, a declarat, care deține un magazin în zonă a declarat pentru The Sun: „Am fost afară împreună cu alții, aveam o camionetă pe stradă și descărcam alimente pentru a le aduce înăuntru. Deodată am auzit un strigăt puternic. Am crezut că un bărbat își bate soția, pentru că am văzut femeia la fereastră și părea că vrea să sară.”

„Oamenii erau jos pe trotuar strigând: «Nu sări, nu sări ».”

Copilul a primit primul ajutor, până la sosirea paramedicilor, de la câțiva oameni din zonă, tot români.



Mario Mocan, un român din Luton, a scris pe pagina sa de Facebook:

«Azi in centru in Luton ( Marea Britanie ) un copil de aproximativ 2 anișori a căzut de la etajul 1 al imobilului in care locuia cu mămica lui o tânăra româncă, doar o clipă de neatenție trebuie și se poate întâmpla ceva foarte rău care să-ți marcheze toată viața. Din fericire eu și Alexandra Iorga care este antrenată in prim ajutor( First aid ) am fost in câteva secunde lângă copilaș și am ajutat până la venirea paramedicilor, acum este la Spitalul Luton & Dunstable cu copilașul și mămica lui, să sperăm ca totul va fi bine pentru ambii !

Update : din păcate copilașul este in stare gravă spre un alt spital, Cambridge…

Update2 : Au venit criminaliștii la față locului…. copilașul am înțeles ca a fost readus la urgentă la Spitalul din Luton, din cauza rănilor grave nu s-a putut face transferul la Cambridge, a fost întors înapoi din elicopter…

Update 3 : Copilașul a trecut peste o intervenție(operație ) acum se încearcă din nou transferarea lui cu elicopterul la spitalul din Cambridge

Update 4 : am înțeles ca lui R… i-a fost extirpată splina din păcate… Elicopterul a ajuns la Cambridge unde am înțeles că este un spital de urgentă pentru copii, se fac eforturi supra omenești ca Rareș să fie salvat

P.S: Un curs de Prim Ajutor este benefic pentru noi toți ca și Comunitate, ar fi bine cât mai mulți să avem așa ceva, nu știi când îți folosește !»

Foto: Facebook Mario Mocan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version