Discursurile sterile și anoste pe care o mână de birocrați prăfuiți le rostesc în fața unei asistențe care a pierdut legătura cu realitatea sunt contrazise de ceea ce se întâmplă, de fapt, în viața de zi cu zi a oamenilor de rând.
Fiică a doi emigranți din Kenya și Mauritius, secretarul de stat din guvernul May, Suella Fernandes (foto 2) explică românilor cum stă treaba cu Brexitul și cu imigrația: „Marea Britanie, după ieșirea din Uniunea Europeană, va avea libertatea de a crea propria politică privind imigranții și ne dorim ca aceasta să fie o politică ce are la bază abilitățile (imigranților)”.
Ceilalți nu mai au loc în țara dominată deja de rasism. Discursurile de genul celui de mai sus nu fac decât să inflameze creierele înfierbântate ale extremiștilor. Iar extremismul este prezent în toate domeniile de activitate din Marea Britanie. Să ne amintim că cel mai mare procent de britanici care au votat pentru Brexit a fost înregistrat în zone unde sunt foarte puțini imigranți. Xenofobia inoculată prin discursuri precum cel al doamnei Fernandes naște monștri.
Cineva mi-a spus în urmă cu câteva zile că a trebuit să își aducă mama bolnavă în Londra, pentru că acasă nu avea cine să aibă grijă de ea. Nu a putut să îi deschidă femeii un cont pentru că săraca nu știa limba engleză. La 75 de ani nici nu prea are cum să mai învețe. Deci există bănci în minunata țară a lui Fernandes care refuză să deschidă conturi românilor, deși țara respectivă este încă membră UE. Unii din țara dumneavoastră, doamna Fernandes, se comportă rasist și discriminatoriu cu membrii familiilor cetățenilor europeni aflați deja aici. Măsuri? Ioc.
O altă persoană, un om de afaceri din Londra, are o poveste și mai interesantă. Săptămâna trecută a plecat pentru niște întâlniri în UE, la Bruxelles și la Eindhoven. Toate bune și frumoase până când a fost oprit la vama britanică, la întoarcere. A fost controlat ca de obicei, numai că atunci când au văzut pașaportul românesc, autoritățile s-au transformat. I-au controlat portbagajul de trei ori și au fost la un pas să îi dezmembreze mașina. L-au întrebat ce caută în țara lor? Apoi l-au băgat într-o cameră unde a fost interogat de doi polițiști de frontieră. Întrebări de-a dreptul… europene: de ce a fost la Bruxelles?, de unde are bani să trăiască?, de cât timp stă în Londra? Când a spus că are o afacere din care câștigă, i s-au cerut dovezi.
Probabil că nu era unul dintre cei pe care și-i dorește doamna Fernandes în Marea Britanie după Brexit. Povești de acest fel sunt o groază, iar noi le vom scrie de fiecare dată când ne vor fi prezentate. Realitatea este cu totul alta decât cea prezentată cu zâmbetul pe buze de persoane joviale precum Brummell și Fernandes.
Mircea Maer
Conservatorii, program electoral naționalist și anti-imigrație