in

Măcel la o petrecere de români în Dagenham. Un bărbat a fost ucis într-o baie de sânge. Român găsit vinovat pentru omor

Un român care a ucis un conațional la o petrecere în Dagenham a fost găsit vinovat pentru omor.

Bărbatul a înjunghiat două persoane, o femeie primind un cuțit în mână, atât de puternic încât lama a ieșit pe partea cealaltă.

Vasile Firanda, din Marlborough Road, Dagenham, l-a atacat și l-a ucis pe Viorel Ștefan (foto 2), în vârstă de 49 de ani, și a comis vătămări corporale grave unei femei în vârstă de 55 de ani, scrie Barking and Dagenham Post.

Polițistul care a investigat evenimentul tragic ce s-a petrecut în urmă cu un an, în decembrie, a declarat: „A fost un afront personal, alimentat de alcool, care s-a transformat în violență. Este puțin probabil să știm vreodată toate detaliile evenimentelor care au dus la moartea lui Viorel Ștefan. Ceea ce este clar este că rănile care l-au ucis au fost cauzate, fără îndoială, de Firanda, care acum va fi condamnat la mulți ani de închisoare.”

Firanda băuse bine la petrecerea ce se ținea în Dagenham, pe 14 decembrie anul trecut, potrivit poliției.

Româncă acuzată că l-a ucis pe campionul irlandez de dans Adrian Murphy. A fost otrăvit cu „Respirația Diavolului”

Cei de la petrecere erau români, însă Ștefan și o altă persoană erau de etnie ucraineană. La un moment dat, cei doi au început să vorbească în limba maternă, lucru care l-a înfuriat pe Firanda, care nu înțelegea ce spun aceștia.

A izbucnit un scandal, iar o femeie a încercat să calmeze lucrurile. Atunci, Firanda a înjunghiat-o cu un cuțit în palmă, atât de puternic încât lama a ieșit pe cealaltă parte.

Apoi l-a înjunghiat pe Stefan de două ori în spate, provocând răni pe care poliția le-a descris drept „catastrofale”.

Viorel Ștefan a murit la fața locului, la o jumătate de oră după sosirea ambulanței.

Firanda avea alcoolemia de trei ori și jumătate peste limita legală de conducere a unui autovehicul, s-a constatat în urma prelevării probelor de sânge.

Ucigașul, acum în vârstă de 60 de ani, a fost arestat la proprietate sub suspiciunea de crimă și ulterior acuzată de uciderea lui Ștefan și atacul asupra femeii.

El s-a prezentat pe 23 noiembrie la Woolwich Crown Court, unde a pledat vinovat de omucidere și urmează își afle sentința la aceeași instanță, pe 8 ianuarie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministerul român de Externe cere explicații TESCO: Afișele în limba română cu privire la infractori sunt DISCRIMINATORII

ATENȚIE! Nu se intră la vot fără MASCĂ DE PROTECȚIE! Ce măsuri sanitare vor trebui respectate la secțiile de vot din diaspora pe 5 și 6 decembrie